Familiile cu mulţi copii sau monoparentale aflate la limita sărăciei vor primi alocaţii aproape duble, prin reducerea numărului beneficiarilor. Sursa: ADRIAN PÂCLIȘAN
Familiile aflate la limita subzistenţei ar putea fi singurele care vor mai primi alocaţii speciale de la stat. Aşa propune Ministerul Muncii care, în proiectul de lege trimis deja guvernului, arată că de alocaţia complementară şi de cea monoparentală ar trebui să beneficieze doar familiile care au un venit maxim de 370 de lei pe lună, în loc de 470 de lei, cum este în prezent.
„Alocaţia de stat se va da în continuare tuturor copiilor din România, însă alocaţiile de familie ar putea fi focalizate în special către persoanele aflate la limita sub zis tenţei. Şi în felul ăsta am putea mări şi suma acordată”, au explicat oficiali ai ministerului.
Alocaţii familiale şi de două ori mai mari
Amendarea legislaţiei legată de alocaţiile familiale vine şi la recomandarea Băncii Mondiale, care a arătat că banii de care dispune ministerul trebuie să fie alocaţi mai degrabă românilor care trăiesc sub pragul sărăciei, decât să vizeze o categorie mai largă de beneficiari.
„Propunerea vine şi ca urmare a faptului că ne aşteptăm la o creştere a numărului familiilor care vor fi afe ctate de sărăcie, din cauza crizei”, au completat sursele citate. Astfel, dacă legea va fi aprobată, o familie care are un venit lunar de maximum 200 de lei, cu trei copii în îngrijire, va primi o alocaţie familială garantată de stat de 120 de lei în loc de 65, cât primeşte acum.
Iar în cazul unei familii la fel de sărace, dar monoparentale, alocaţia ar putea ajunge şi la 180 de lei, faţă de 85 de lei în prezent. Iar nivelul alocaţiei familiale creşte odată cu numărul de copii aflaţi în grija părinţilor. Însă el scade odată cu creşterea veniturilor pe familie, până la nivelul