În fiecare an, cînd mă pregătesc să mă duc la Festivalul Internaţional de Carte de la Budapesta (între 22 şi 25 aprilie s-a organizat pentru a şaptesprezecea oară), mă simt de parcă m-aş duce la o execuţie fericită. Ştiu prea bine că n-o să am bani pentru tot ce m-ar interesa, aşa că arunc o privire fugară asupra cărţilor, alerg de la o lansare la alta şi nădăjduiesc că mă voi întîlni cu oameni generoşi.
Oameni generoşi, care nu întîrzie să apară: un fost coleg de-al meu, de pe vremea cînd lucram la un cotidian, îmi dă vreo şase volume să scriu despre ele în ziarul naţional din Ungaria, la care lucrează acum. Primesc eseurile lui Kundera, romanul lui Jean Mattern, poeziile lui Heaney etc. Dar există un stand unde mă duc sigur pe mine – am scris despre carte citind pdf-ul, deci trebuie să primesc şi un exemplar din ediţia tipărită. Este vorba de traducerea maghiară a Dimineţii pierdute, semnată de Gabriella Koszta, despre care mi-a cerut o recenzie revista Élet és Irodalom, un fel de Observator cultural de la Budapesta. Romanul a apărut la Editura Európa, care l-a editat şi pe Amos Oz, invitatul de onoare al acestei ediţii. Alături de Oz, Gabriela Adameşteanu participă şi ea la discuţia organizată de editură, într-o sală arhiplină. Imre Barna, directorul editurii, citează din recenzia mea publicată la rubrica „Volumul lunii“, iar eu alerg mai departe, bucurîndu-mă că, aşa cum anul trecut a „prins“ Venea din timpul diez, acum face vîlvă romanul Dimineaţă pierdută.Volumul lunii aprilie la Budapesta
Dacă ne întoarcem în timp şi ne uităm la anii cînd a apărut ediţia princeps a Dimineţii pierdute, adică la începutul anilor ’80, putem constata că romanele maghiare sînt destul de sărace în volume de „trăncăneală“.Căruţaşii lui Péter Esterházy (apărut în 1983, anul apariţiei Dimineţii…) este „romanul femeilor“, dar datorită intertextualităţii şi a
