Instituţia a tras obloanele după începerea lucrărilor la Palatul Culturii. Sute de mii de volume zac în cutii şi locuri insalubre, la un pas de deteriorare.
Sediul central al uneia dintre cele mai importante biblioteci din Moldova riscă să fie închis. Pentru că firma care se ocupă de refacerea Palatului Culturii trebuie să-şi continue lucrările şi în zona în care funcţiona Biblioteca Judeţeană „Gheorghe Asachi“, angajaţii au împachetat deja toate cărţile şi aşteaptă cu sufletul la gură un răspuns pozitiv de la Consiliul Judeţean (CJ) Iaşi, în a cărui subordine se află.
Citeşte şi:
Simirad despre Biblioteca Judeţeană: „Am primit propuneri fanteziste“
Lupta pentru Biblioteca „Asachi“ se mută online (UPDATE)
Simirad: „Am primit propuneri fanteziste“
Apel online pentru salvarea bibliotecii
Cărţile nu rămân, însă, pe loc. Pe rând, sunt trimise în exil, împărţite prin singurele săli dispuse să le primească: la demisolul Prefecturii, în clase nefolosite de la Şcoala Nr. 22, pe la Universitatea „Petre Andrei“. În urma lor, ieşenii pentru care biblioteca era cu adevărat utilă, pe la care treceau frecvent, nu vor mai avea acces.
„În cazul bibliotecii, depozitarea cărţilor nu este cea mai fericită soluţie. Ideea e ca utilizatorii să poată împrumuta, citi în continuare. Noi vrem un spaţiu adecvat pentru a putea funcţiona, deşi CJ-ul nu a oferit niciun fel de variantă de spaţiu“, a spus Mihail Grinea, bibliotecar şi lider de sindicat. Conform acestuia, legea spune că o bibliotecă poate fi închisă doar odată cu instituţia care o are în subordine, în acest caz CJ.
De altfel, bibliotecarii sunt hotărâţi să-şi apere cauza până la capăt. „Vom lansa un filmuleţ pe internet prin care vrem să convingem utilizatorii să ne susţină şi deja există o petiţie online. Această situaţie nu este una firească pentru un oraş cu preten