Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Târgu-Jiu: Luiziana Bîlteanu, poliţista care a jucat fotbal în divizia A

Publicat in Adevarul, marți 11 mai 2010 ·

Timp de aproape cinci ani, a jucat fotbal în divizia A, făcând parte din echipa de fotbal feminin Pandurii Târgu-Jiu. Acum, este dispecer la Poliţia Comunitară din municipiu.

Încă de când avea şapte ani, Luiziana juca fotbal cu vecinii şi colegii de la şcoală. A copilărit în Tismana şi îşi aducea minte cu drag cum bătea mingea în curtea şcolii sau pe stradă. Era singură fată care juca fotbal, fiind mai băieţoasă din fire. A urmat Liceul Sportiv din Târgu-Jiu, profilul Handbal. „ Am făcut parte şi din echipa de handbal a liceului, dar mi-a plăcut mai mult fotbalul. M-am înscris în echipa de fotbal feminin Pandurii Târgu-Jiu la 13 ani. Făceam antrenament zilnic, aproximativ două ore. Am jucat pe postul de mijlocaş stânga, iar apoi de fundaş. Am reuşit să câştigăm Cupa României la fotbal feminin, în anul 2007, împotriva echipei din Cluj, cu scorul 5 la 4, la penalty. Am fost antrenate de Cornel Tigveanu şi Gabriel Zahiu“, spune Luiziana.

Conduce autobuze

La câteva luni după această partidă, echipa de fotbal feminin Pandurii Târgu-Jiu a fost desfiinţată, din cauza lipsei banilor. A urmat apoi admiterea la facultate, iar după primul an de studii s-a angajat în cadrul Poliţiei Comunitare, în cadrul Compartimentul Intervenţie Ordine Publică. „Am susţint examen pentru a mă angaja aici. Mi-a plăcut foarte mult, mai ales că era primul loc de muncă. Deţin permis pentru toate categoriile auto şi am condus şi autobuzul instituţiei. Îmi place foarte mult să conduc. Acum lucrez ca dispecer. Preiau apelurile telefonice, coordonez colegii în teren şi mă ocup de sesizările cetăţenilor“, mai spune poliţista comunitară. Joacă şi acum fotbal, când timpul îi permite. Astfel, alături de vecini, colegi sau prieteni, cu care se întâlneşte pe acelaşi teren din curtea şcolii de la Tismana, bate mingea exact ca pe vremea copilăriei, dar acum la un nivel profesionis

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Zelenski răspunde ofensivei economice a lui Trump: Ucraina „nu este de vânzare”

News.ro acum 3 ore
Administraţia Trump ar fi prezentat Kievului o propunere de „afacere” care seamănă cu o „colonizare economică”, acoperind o serie de interese strategice fundamentale, cum ar fi porturile, infrastructura energetică şi resursele miniere. Ca răspuns la

Crin Antonescu, după întâlnirea Bolojan-Macron: Am obţinut o reconfirmare a unei relaţii istorice care este între Franţa şi România

News.ro acum 4 ore
Candidatul PSD, PNL, UDMR şi Minorităţi la funcţia de preşedinte al României, Crin Antonescu, a menţionat că, în urma întâlnirii dintre Ilie Bolojan şi Emmanuel Macron, România a obţinut o reconfirmare a relaţiei istorice cu Franţa. ”Am obţinut, atâ

Un moment „dramatic”. Cristian Diaconescu: Rusia a cerut la negocieri retragerea SUA din România / Moscova doreşte sfere de influenţă

Mediafax acum 2 ore
Într-o intervenţie la Antena 3, Cristian Diaconescu a vorbit despre negocierile pe care le-au purtat SUA şi Rusia în Arabia Saudită. Şeful cancelariei prezidenţiale a precizat că partea rusă le-a cerut americanilor să retragă garanţiile de securita

„România înainte”. PSD, PNL şi UDMR au făcut alianţă pentru susţinerea lui Crin Antonescu

Mediafax acum 9 ore
Alianţa este susţinută şi de grupul Minorităţilor Naţionale din Parlamentul României. Alianţa va fi înregistrată la BEC, imediat după ce va fi validată componenţa acestuia. De asemenea, toate partidele membre ale alianţei electorale au declanşat str

O parte din locuitorii județului Constanța vor rămâne fără curent electric joi, 20 februarie 2025

Ziua Constanta acum 4 ore
Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților. Rețele Electrice Dobrogea a redus pe cât posibil întreruperile programate pentru a minimiza disconfortul clienților, conform unui

Preşedintele interimar Ilie Bolojan, primit de Emmanuel Macron la Palatul Élysée - VIDEO

News.ro acum 7 ore
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a fost primit miercuri, de Preşedintele Republicii Franceze, Emmanuel Macron, la Palatul Élysée. Ilie Bolojan are o întrevedere bilaterală cu preşedintele Franţei, Emmanuel Macron, înainte de întâlni

Crin Antonescu: dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, nu mai vorbeam despre înţelepciunea rusească

Mediafax acum 8 ore
Crin Antonescu a vorbit despre punctul 8 din Proclamaţia de la Timişoara. Unde eram dacă respectam punctul 8 de la Timişoara, mai vorbeam despre înţelepciunea rusească, s-a întrebat candidatul la alegerile prezidenţiale. Proclamaţia de la Timişoara

Locomotiva şi vagoanele deraiate în tragedia din judeţul Olt vor fi ridicate. Două macarale de mare tonaj au fost trimise la fața locului FOTO

Ziare.com acum 6 ore
CFR a anunțat miercuri seară, 19 februarie, că două macarale de mare tonaj vor ridica locomotiva şi vagoanele deraiate în urma accidentului feroviar din judeţul Olt, iar o lovomotivă va trage vagoanele care nu s-au răsturnat. ”Compania Naţională de

Călin Georgescu, despre anularea alegerilor prezidenţiale: a fost o ”lovitură de stat” comandată Administraţia Biden şi de UE

Mediafax acum 4 ore
Mario Nawfal: Vreau să revin la cine a luat de fapt decizia. Teoretic, sunt nouă judecători ai Curţii Constituţionale? ”Exact, nouă judecători ai Curţii Constituţionale, plus unul, fostul preşedinte Iohannis. Deci, zece persoane decid în locul a nou

ANPC a întreprins controale la AFI Cotroceni: Gândaci, alimente neconforme şi mizerie la mai multe restaurante

Mediafax acum 6 ore
Concret, au fost inspectaţi 30 de operatori economici, iar în urma verificărilor, autorităţile au descoperit o serie de nereguli grave care pun în pericol siguranţa şi sănătatea consumatorilor. Printre cele mai importante neconformităţi identificate

Vremea

București
acum

-3°
joi

-11°/-1°
vin.

-7°/-1°
sâm.

-9°/-2°
dum.

-7°/-1°
Iasi
acum

-3°
joi

-4°/1°
vin.

-5°/-0°
sâm.

-6°/-1°
dum.

-5°/-0°
Constanta
acum

-5°
joi

-5°/2°
vin.

-3°/0°
sâm.

-3°/1°
dum.

-2°/1°
Cluj-Napoca
acum

-7°
joi

-7°/1°
vin.

-4°/2°
sâm.

-5°/2°
dum.

-4°/3°
Timisoara
acum

-4°
joi

-4°/3°
vin.

-3°/4°
sâm.

-3°/5°
dum.

-2°/5°