Hillary Clinton a declarat astăzi că Statele Unite nu vor abandona poporul afgan, în ciuda faptului că retragerea trupelor internaţionale este prevăzută să înceapă anul viitor, anunţă AFP. Sursa: REUTERS
„Am să fiu foarte clară. Încercăm să ajungem la o tranziţie responsabilă şi controlată după intervenţia militară internaţională din Afganistan şi nu vom abandona poporul afgan”, a spus Clinton, în prezenţa preşedintelui afgan Hamid Karzai.
El se află într-o vizită oficială de patru zile la Washington, în cursul cărei se va întâlni şi cu preşedintele Barack Obama.
„Angajamentul nostru în sectorul civil se va prelungi mult timp în viitor”, a mai spus secretarul de stat american.
Karzai a mulţumit Statelor Unite pentru contribuţia lor de după înfrângerea talibanilor la sfârşitul anului 2001. Dar el declarat şi că forţele internaţionale din Afganistan trebuie să depună mai multe eforturi pentru a limita pierderile civile.
„Ca naţiuni mature şi guverne mature – de acum guvernul afgan este şi el matur – vom mai avea neînţelegeri din când în când”, a spus Karzai, citat de BBC.
Relaţiile dintre Kabul şi Washington s-au deteriorat anul trecut după ce Karzai a câştigat un scrutin electoral ce a fost criticat dur pentru corupţie.
În prezent, NATO se pregăteşte pentru o operaţiune în sudul provinciei Kandahar. SUA speră să înceapă să retragă trupele din iulie 2011, dar Afganistan s-a confruntat cu o creştere a violenţelor de-a lungul ultimului an.