750 de miliarde de euro sunt puse la bătaie pentru salvarea monedei unice. Şi totuşi, zona euro rămâne sub spectrul falimentului. Zona euro este şubrezită de datoriile imense acumulate, de diferenţele de competitivitate şi de lipsa unei politici fiscale comune.
Când preşedintele Băncii Centrale Europene Jean-Claude Trichet sosea la Berlin în urmă cu o lună pentru a se întâlni cu Angela Merkel şi parlamentul german, momentul amintea de septembrie 2008. Atunci, secretarul Trezoreriei Henry Paulson lua cu asalt Congresul Statelor Unite cerând 700 de miliarde de dolari ca ajutor financiar pentru marile bănci.
Euro a ajuns la cel mai scăzut nivel după martie 2009
Ministerul Muncii şi cel al Finanţelor au cheltuit enorm în 2009 pe stimulentele angajaţilor
Ce s-a întâmplat după? În ciuda asigurărilor date de Paulson, mult mai mulţi bani au fost necesari pentru a salva sistemul financiar american. De data aceasta, la Berlin, ajutorul pentru Grecia a fost centrul discuţiei.
Şi nu a fost vorba numai despre bănci, ci despre esenţa zonei euro şi supravieţuirea unui sistem confruntat cu prima perioadă de criză de la naşterea sa.
Grecia a primit ajutorul cerut, în valoare de 110 miliarde de euro. Însă preţul plătit pentru ca zona euro să nu se prăbuşească depăşeşte cu mult această sumă. I se adaugă alte 750 de miliarde de euro cât reprezintă pachetul de asistenţă financiară de urgenţă susţinut de Uniunea Europeană şi Fondul Monetar Internaţional.
Valoarea pachetului de finanţare - 8% din produsul intern brut al zonei euro -, precum şi deciziile fără precedent ale Băncii Centrale Europene de a oferi lichiditate pieţelor demonstrează că soarta monedei unice este pe muchie de cuţit.
RUPTURA E INEVITABILĂ
În ciuda deciziilor istorice şi a entuzismului pieţelor, euroscepticii susţin că problemele zonei euro sunt structurale şi ele p