Ce legătură are protecţia consumatorului cu geopolitica? – s-ar putea întreba cineva de bună-credinţă. Respectivul ar face bine să urmărească, relaxat, susurul rubiniu al vinului din Republica Moldova. Despre ce-i vorba: pe termen mediu, acest stat – în vederea realei sale suveranităţi faţă de Rusia – trebuie să-şi limiteze dependenţa faţă de Moscova în privinţa cîtorva indicatori: cum ar fi exportul de vin şi importul de gaze naturale. Cît despre gaze, nu-s multe de spus: firma rusească Gazprom – noua armă a Moscovei, cum spuneau ziariştii Paniuşkin & Zîgar, într-o carte apărută şi la noi în 2008, dar trecută mai că neobservată – este deocamdată stăpînă pe situaţie, din moment ce sursele alternative ale Republicii Moldova sînt, la ora la care vorbim, doar ipotetice.

Spre deosebire de gaze, care-s deficitare, vin se face în abundenţă în cramele de peste Prut. Un vin bun, sănătos, taninat şi de un roşu adînc. Leul de Bucureşti este, în raport cu leul de Chişinău, relativ puternic: aproape 1 la 4 (aproape la fel de tare precum este euro în raport cu RON-ul) – aşa încît, cu echivalentul a 15 lei vei găsi în orice magazin din Chişinău un vin sec sau de desert cu mult peste media celor pe care le bem pe Dîmboviţa din aceiaşi bani. Bref, cîteva produse locale sînt garantate la Chişinău: un vin bun, un coniac foarte bun şi o vodcă ieftină (nu mă pronunţ asupra calităţii, nu-s iniţiat). Apoi cărţile editurilor locale de limbă română: pe hîrtie bună, cartonate, aproape-aproape să-ţi trezească nostalgia după ediţiile din Tolstoi ş.cl. de la Cartea rusă de altădată. (Ca să nu mai spun că, la un chioşc de ziare de pe bulevardul Ştefan cel Mare, am găsit chiar şi revista pe care o aveţi acum înaintea ochilor!). Apoi bomboanele de la fabrica de dulciuri „Bucuria“ – nu le rataţi! Nu voi prelungi digresiunea (văd că vă lasă gura apă!), doar adaug că mîncarea mi s-a părut e