O echipă de cercetători de la Institutul Basc pentru Cercetări şi Dezvoltare Agricolă a făcut publice concluziile unui studiu ce relevă faptul că un factor de importanţă primară pentru calitatea tomatelor este temperatura, în detrimentul unui alt factor de mediu despre care se considera că este determinant, şi anume lumina naturală.
Rezultatele cercetării sunt importante cu atât mai mult cu cât ele relevă posibilitatea plantării acestor legume în zonele în care intensitatea luminii este scăzută, cerul fiind acoperit de nori mare parte din timp, cu alte cuvinte, în zonele ploioase.
Studiul a evaluat diferiţi indicatori ai calităţii organoleptice (gust şi textură) şi ai calităţii nutriţionale, precum aciditatea, compuşii fenolici, pH-ul sau conţinutul de vitamina C.
Comparaţia a fost făcută între plante supuse unor condiţii de mediu echivalente zonelor înnorate şi plante cultivate în zone însorite.
Concluziile studiului sunt importante şi în măsura în care ele dezvăluie noi perspective privind reducerea costurilor cu încălzirea în sere, proiecte la care alte ţări europene, precum Olanda, lucrează de zor.
Cercetătorii analizează acum cât de mult temperatura poate fi scăzută în scopul reducerii consumului de energie, fără a afecta parametrii de calitate ai legumelor.
Există şi un dezavantaj, pe care autorul studiului, Patrick Riga, îl menţionează, anume acela că producţia obţinută în astfel de condiţii este mai mică. Astfel, „cultivatorii vor fi nevoiţi să aleagă între calitate şi cantitate", potrivit lui Patrick Riga.
Concluziile pot fi aplicate şi unor categorii de fructe cu valoare nutriţională crescută, precum căpşunile, castraveţii, pepenii galbeni sau roşiile.
Sursa. ScienceDaily
O echipă de cercetători de la Institutul Basc pentru Cercetări şi Dezvoltare Agricolă a făcut publice co