Reducerea cheltuielilor bugetare în Parlament a dat naştere unor idei năstruşnice din partea deputaţilor. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Varujan Pambuccian, liderul grupului parlamentar al minorităţilor naţionale altele decât cea maghiară a propus ca în România să fiinţeze Parlamentul virtual, în acest fel cheltuielile urmând să fie reduse cu aproape 80%.
"Probabil, pentru România este mult prea devreme, dar cine ştie. Gândiţi-vă cât de multe cheltuieli s-ar putea reduce în felul acesta. Ştiu că dumneavoastră (presa - n.r.) nu v-ar conveni că nu ne-aţi mai avea la îndemână aşa uşor, dar practic foarte multe cheltuieli s-ar duce în jos. Cred că am putea vorbi de 70 - 80% reduceri dacă am face aşa ceva", a spus Pambuccian, citat de Agerpres.
La rândul său, deputatul PSD Adrian Năstase, potrivit colegului de partid, Valeriu Zgonea, ar fi propus ca "parlamentarii să intre în concediu timp de şapte luni pentru reducerea chletuielilor". Toate aceste idei au fost prezentate, astăzi, în şedinţa Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor unde s-a discutat despre modurile în care forul legislativ şi-ar putea reduce cheltuielile.
Fără bani de benzină şi cazare
Astfel, deputaţii şi-ar putea plăti singuri cazarea la hotel şi benzina când merg prin ţară.
Preşedintele Camerei Deputaţilor, Roberta Anastase, a recomandat diminuarea posturilor de conducere, reducerea deplasărilor externe şi a cheltuielilor pentru transportul intern şi cazarea parlamentarilor.
"Au existat foarte multe semnalări din partea deputaţilor în legătură cu faptul că, adesea, costul biletelor de avion care le procură Camera Deputaţilor este mai mare", a completat Sever Voinescu, secretar în Biroul Permanent al Camerei. El a adăugat că s-ar putea lua în discuţie şi renunţarea la cazarea în hoteluri.
De altfel, şi opoziţia a cerut anularea deplasărilor în străinătate şi reducerea