Liderii PDL au decis ieri să propună membrilor Colegiului Director amânarea alegerilor la vârful partidului pentru începutul anului viitor. "Este o propunere a Biroului Permanent către Colegiul Director, care se va întruni la sfârşitul acestei luni, legată de amânarea alegerilor în PDL la nivel naţional până la începutul anului viitor, hotărârea fiind adoptată de BPN cu doar două abţineri.
Considerentul clar este că trebuie să ne concentrăm pe implementarea măsurilor din memorandumul cu FMI şi cu rezolvarea problemelor economice şi sociale ale ţării", a declarat ieri vicepreşedintele Gheorghe Flutur la finele şedinţei Biroului Permanent Naţional desfăşurată.
Adevăratul motiv al amânării alegerilor PDL este dat de conflictul între gruparea vechilor lideri democraţi, reuniţi în jurul trioului Blaga-Berceanu-Videanu, şi gruparea pro-Băsescu. Vechii lideri ai PD au încercat şi au reuşit să amâne alegerile pentru şefia partidului, în speranţa că Emil Boc îşi va eroda imaginea şi poziţia suficient de mult până în 2011, astfel încât să nu mai poată candida la funcţia de preşedinte al PDL.
De altfel, faptul că partidul aşteaptă ca lui Emil Boc să îi cadă capul a fost confirmat de o discuţie înregistrată între vicepreşedintele PDL Valeriu Stoica şi ministrul Teodor Baconschi, discuţie conform căreia în ultima şedinţă a conducerii partidului a reieşit ideea că premierul Emil Boc "îşi joacă acum cartea", şi că, dacă măsurile de austeritate propuse de Guvern nu dau rezultate, se impun alegeri pentru o nouă conducere.
Între timp liberalii prin vocea liderului Crin Antonescu oferă soluţii alternative. "Pentru continuarea acordului cu FMI şi pentru menţinerea ţintei de deficit nu e nevoie de reduceri de pensii şi salarii, ci de reduceri cu 50% tot din cheltuielile bugetare, dar din capitolele privitoare la achiziţii, la studii d