Pe Croazetă o duce cel mai bine un cineast britanic. Existența lui liniştită ar putea fi însă tulburată de doi rivali: unul iranian, celălalt mexican. Sursa: Cannes

1 /.

“Tournée”, de Mathieu Amalric: Reprezintă nu doar vehiculul unui star, este vehiculul unui star care vrea să dea bine şi nimic mai mult de atât. Ideea principală a peliculei e că o trupă de strip-tease poate deveni o fortăreață a libertății de exprimare şi de creație, iar personajul lui Amalric porneşte de la anti-erou şi evoluează către erou pe bune. “Tournée” n-are stofă de Palme d’Or.

“Chongqing Blues”, de Wang Xiaoshuai: Şansele sale la Palme d’Or sunt egale cu acelea ale peliculei lui Im Sangsoo, adică slabe. Bazat pe o poveste adevărată, incluzând o mulțime de figuranți şi filmat într-un oraş supranumit “capitala ceții”, lungmetrajul chinezesc urmăreşte călătoria unui căpitan de vapor, Lin, către un oraş în care a locuit. Miza este înțelegerea destinului tragic al fiului său.

“The Housemaid”, de Im Sangsoo: Drama sud-coreeană începe abrupt si se încheie la fel. Între cele două capete - poezie, erotism, comploturi şi o lecție despre culpă. Doar că regizorul dă chix cu un final de care şi un film de categoria B s-ar fi jenat puțin. Dacă s-ar da premii pentru imagine şi pentru decor, le-ar lua pe amândouă, însa până la un Palme d'Or e cale lungă.

“Another Year”, de Mike Leigh: Divizat în patru acte, intimist, despre dinamica delicată a unui grup de prieteni ajunşi la vârsta a treia, cu un ton dulce-amar, lungmetrajul cineastului britanic este deocamdată candidatul cu cele mai mari şanse la Palme d’Or. Mai mult, Leigh deține deja acest trofeu – l-a obținut în 1996 pentru “Secrets & Lies”.

“Un homme qui crie”, de Mahamat-Saleh Haroun: Prea “simpluț” pentru Croazetă. E destulă dramă în realizarea acestui lungmetraj din Ciad, dar prea puți