La 12 ani, e doar o mână de om, însă mişcările sale stârnesc admiraţia juriilor din toată ţara. Tânărul dansator a obţinut numeroase diplome şi medalii.
Când se află pe ringul de dans, paşii lui Eduard Adam, sau Edy, cum îi spun prietenii, parcă desenează muzica prin mişcările lui. De fiecare dată când aude o melodie, primul instinct al lui Edy este să danseze, el are ritmul în sânge, vizibil de cum a învăţat să se ţină pe picioare. A început prin a se mişca în faţa televizorului, apoi, la oglindă, iar acum dansează în competiţii pentru mii de spectatori, iar eforturile lui sunt răsplătite din plin cu aplauze şi premii.
Are o atitudine de învingător
„Când eram mai mic, dansam prin casă mai tot timpul, îmi plăcea să mă mişc pe muzică, simţeam ritmul şi voiam să mă exprim prin mişcare. Mama mea a observat cât de mult îmi place să dansez şi s-a interesat de un club de dans, la care să mă poată înscrie pentru a învăţa mai multe mişcări“, spune tânărul. În urmă cu trei ani, Edy a fost înscris de mama sa la cursurile grupului Unik Dance din Botoşani. A învăţat mai multe tipuri de dans, pe care băiatul le exersează tot timpul şi acasă.
„Dansul pentru mine este o bucurie, o pasiune, îmi dă linişte sufletească. Nu cred că aş putea trăi fără el. Aşa mă exprim“, a mărturisit dansatorul. Opt ore pe săptămână, Eduard învaţă tainele stilurilor cha-cha, vals, samba, foxtrot, quick step, vals vienez, tango, rumba, passo doble şi jive.
„Este un copil sensibil şi în acelaşi timp foarte talentat. A venit acum trei ani la mine şi când l-am văzut cum dansează, deşi avea doar nouă ani, mi-a lăsat impresia unui dansator cu 20 de ani de experienţă. Orice mişcare pe care o făceam eu, el o executa perfect“, a spus Andreea Trufaşu, profesoara de dans a lui Eduard. Adulţii spun despre Edy că este un dansator înnăscut. Spre deosebire de ceilalţi ele