Sistemul comunist nu a fost impus şi dirijat de fiinţe extraterestre. Instituţiile comuniste aveau conducători cu nume precise şi cu atribuţii clar definite în direcţia consolidării şi reproducerii regimului totalitar.

Unii se ocupau cu intimidarea, deportările, arestările, temniţele, lichidările fizice. Alţii s-au specializat în întemniţarea („prelucrarea”) minţilor. Secţiile Comitetului Central erau conduse de şefii de secţie, „îndrumaţi” de secretarii CC. Care, la rândul lor, aveau adjuncţi.

Urmau „rotiţele birocratice”, şefii de sector şi instructorii. La nivel judeţean, se reproducea structura aparatului central. Şi tot aşa, la nivel municipal, comunal etc. Un furnicar al supravegherii, îndoctrinării şi condiţionării represive. Comisia Controlului de Partid (devenită sub Ceauşescu Colegiul Central de Partid) a fost o instituţie terorizantă, cu preşedinţi, vicepreşedinţi, membri, activişti-anchetatori.

Ziarul „Scânteia” a avut redactori- şefi şi redactori-şefi adjuncţi, secretari generali de redacţie şi şefi de secţii. La fel şi „Lupta de clasă”, organul teoretic şi politic al CC”, devenită, în anii ’70, „Era socialistă”. Şcoala de partid „Ştefan Gheorghiu” a avut rectori, prorectori, şefi de catedră. Toţi vegheau la „puritatea doctrinară” şi luptau împotriva oricărei umbre de independenţă a spiritului.

Centrele universitare de partid erau instrumentele înregimentării, mobilizării, hărţuirii şi prigoanei. De pildă, ani de zile Centrul Universitar Bucureşti a fost condus de Cornel Pacoste, ulterior avansat ministru adjunct de externe, prim-secretar de judeţ, membru supleant al Comitetului Politic Executiv, vicepremier.

Adjunctul său era Ion Rebedeu, absolvent de filosofie la Moscova, profesor de marxism la Institutul de Arhitectură. Tot la CUB a lucrat Olivia Clătici, conferenţiara de „socialism ştiinţifi