Editurile susţin că nu mai au bani să retipărească manualele. Consecinţa: din toamnă, elevii vor fi nevoiţi să înveţe de pe cărţi împrumutate sau să împartă un manual cu alţi colegi. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Manualele, şi-aşa puţine şi depăşite, ar putea deveni, din anul şcolar 2010-2011, un obiect pe cale de dispariţie din sălile de clasă. Astfel, elevii riscă să înveţe după cărţi împrumutate de la colegi mai mari sau să împartă un singur manual cu alţi colegi.
Aşa avertizează reprezentanţii editurilor, care susţin că nu mai au bani pentru retipărirea cărţilor şi arată cu degetul către mai-marii de la Educaţie. În replică, aceştia susţin că au mărit deja sumele alocate manualelor şi că problema editorilor este, de fapt, aceea că, dacă nu reînoiesc cărţile după care copiii învaţă, nu obţin profituri mari.
„Anul ăsta, am mărit a locaţia per elev pentru achiziţia de manuale. Problema editorilor este, de fapt, că noi doar retipărim anul acesta, nu scoatem manuale noi”, s-a apărat Oana Badea, secretar de stat pentru în văţământul pre universitar.
N-AI CARTE, N-AI PARTE
Şi munca profesorilor va fi mai grea fără cărţile şcolare
„Copiii învaţă de pe manuale vechi de cinci ani. Le spunem mereu să le pună coperţi, să aibă grijă de ele, dar sunt deja învechite. Noi nu am mai primit de ani buni decât două-trei manuale noi pe clasă. O să facem fişe, ca acum 20 de ani. Oricum, singurul manual care dă roade este munca profesorului la clasă”, explică situaţia manualelor Viorica Nistor, profesor de biologie la Şcoala cu clasele I-VIII Ursoaia, din judeţul Vaslui.
În opinia acesteia, criza deja instaurată a manualelor, adâncită de situaţia financiară proastă în care se află editurile, nu face decât să mărească diferenţa dintre şcolile din marile oraşe şi cele din mediul rural, unde accesul la alte mater