Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Urinările dese, semnal de alarmă al prostatei

Publicat in Adevarul, vineri 21 mai 2010 ·

În cazul bărbaţilor, tulburările urinare sunt de obicei primele care anunţă probleme precum adenomul de prostată. După 40 de ani, medicii recomandă ca analizele de prostată să fie făcute anual.

Incidenţa problemelor prostatei creşte odată cu vârsta. Astfel, adenomul de prostată, tumoare benignă, afectează 30 la sută din bărbaţii cu vârste de peste 60 de ani. Existenţa acestei afecţiuni este semnalată de obicei prin micţiuni frecvente mai ales în timpul nopţii, disconfort la urinare, senzaţie urgentă de micţiune şi urinare cu sânge.

Cancerul de prostată, pe lângă tulburările urinare, mai poate fi anunţat, în fazele avansate, prin astenie, scădere în greutate, insomnii şi dureri vertebrale, confundate cu crizele de lombosciatică.

Analizele specifice, o rutină după 40 de ani

Pentru prevenirea afecţiunilor prostatei este important ca, după 40 de ani, orice bărbat să meargă anual la medic pentru analize specifice. Pe lângă examenul clinic (anamneză medicală, palpare şi tuşeu rectal), este nevoie de o analiză de sânge, numită PSA (antigenul specific prostatic), şi de o ecografie. În cazul suspiciunilor de cancer, medicul recomandă puncţia biopsie prostatică.

În fazele incipiente, adenomul de prostată se tratează medicamentos, iar în fazele avansate se apelează la intervenţie chirurgicală, la tratament endoscopic (secţionarea electrică a adenomului cu o ansă, procedeu numit rezecţie transuretrală). În schimb, cancerul de prostată beneficiază de un tratament complex, ce include chimioterapia, radioterapia şi intervenţia chirurgicală.

Senzaţia de golire incompletă a vezicii urinare poate fi simptom al adenomului de prostată.

Specialistul nostru

Prof. dr. Petrişor Geavlete

medic primar urologie Spitalul Clinic de Urgenţă „Sf. Ioan", Bucureşti

În funcţie de simptomatologie şi de mărimea adenomului de prostată, se po

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 2 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 32 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 20 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Donald Trump - „Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza“

Ziua Constanta acum 28 minute
Alți 10 ostatici vor fi eliberați în curând din Gaza, a declarat vineri președintele american Donald Trump, fără a oferi detalii suplimentare, informează Reuters, citat de Agerpres.ro PRECIZĂRI: Legea 190 din 2018, la articolul 7, menţionează că act

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum 59 minute
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Trump semnează legea privind criptomonedele stablecoin. Un pas important pentru integrarea acestora în economia americană

Mediafax acum 2 ore
Președintele Statelor Unite, Donald Trump, a semnat vineri o lege care stabilește reguli pentru criptomonedele stabile, numite stablecoin-uri. Această lege face posibil ca aceste monede digitale să fie folosite mai des pentru plăți și transferuri de

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum o ora
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

28°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

26°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°