Deja tradiţional, „duelul” dintre membrii comunităţii gay şi reprezentanţii extremei drepte se repetă astăzi, în Capitală. Sursa: Răzvan Vălcăneanţu
Este vorba de Marşul Diversităţii, organizat de Asociaţia Accept, respectiv de replica acesteia, Marşul pentru Normalitate, al Asociaţiei Noua Dreaptă.
Pentru a preîntâmpina eventuale incidente, autorităţile au autorizat cele două manifestări la ore diferite. Astfel, marşul extremiştilor e programat între 11.30 şi 14.00. În acest interval, participanţii se vor deplasa, pe o bandă de circulaţie, între Piaţa George Enescu, Calea Victoriei, Piaţa Naţiunilor Unite, Splaiul Independenţei până pe Dealul Mitropoliei.
„Sunt aşteptaţi toţi membrii şi simpatizanţii Noii Drepte, precum şi toţi cei ce susţin valorile familiei tradiţionale şi doresc să-şi exprime opoziţia faţă de manifestările publice ale homosexualilor care promovează într-o manieră ostentativă perversiunea şi promiscuitatea, prezentate în mod ipocrit drept «stil de viaţă alternativ» şi elemente de «diversitate », spun organizatorii.
Un ambasador la Parada Gay
Membrii comunităţii gay se vor întâlni la trei ore după încheierea marşului extremiştilor şi vor merge pe un traseu diferit. Participanţii se vor aduna la ora 17.00, pe Bd. Unirii, între Piaţa Regina Maria şi Piaţa Constituţiei. Se vor deplasa apoi pe Bd. Unirii, către Piaţa Constituţiei, Bd. Libertăţii, Splaiul Independenţei şi vor ajunge, în jurul orei 19.00, în Parcul Izvor.
La eveniment şi-a anunţat participarea şi Robin Barnett, ambasadorul Marii Britanii la Bucureşti.
Traficul va fi restricţionat, între 17.00 şi 18.45, pe Bd. Unirii, între Piaţa Regina Maria şi Piaţa Constituţiei, pe sensul de mers către Constituţiei şi pe Bd. Libertăţii, între Piaţa Constituţiei şi Splaiul Independenţei, pe sensul de mers către Splai.