Stau gânditor în faţa vitrinei ca în faţa unei oglinzi semitransparente. Mă văd atât pe mine, cât şi ceea ce se găseşte dincolo de geamul vitrinei. Acolo, ascunsă, se află adunată întreaga inteligenţă universală. Deodată, din partea aceea se arată cineva care îmi face semn, spunând ceva. Eu aprob dând din cap, dar, de fapt, neînţelegând nimic. Observând că nu înţeleg, mă îndeamnă să stau aşa, să aştept, şi se face nevăzut, revenind grăbit, cu o carte în mână, după o veşnicie. Îmi întinde cartea, subliniindu-i titlul: "Existenţa". Sosind clipa înţelegerii, am exclamat: Extraordinar! Maşina timpului există! Şi eu care, de fiecare dată când mă întâlneam cu Einstein sau cu Tesla, îi salutam ca pe nişte persoane cunoscute.

Pentru a monitoriza viaţa curentă, materială, omul a inventat noţiunea de timp. Acesta se derulează legat de spaţiu. Aşadar, se consideră că ne ducem viaţa în spaţiul tridimensional, legată de a patra dimensiune, timpul astronomic. Astfel a fost creată fizica clasică, cu legile ei bazate pe cele două concepte, timp şi spaţiu, un timp absolut, universal, şi un spaţiu absolut, pe baza cărora se indexează desfăşurarea periodică, ritmică, a tuturor fenomenelor observate, nu însă şi existente în totalitate.

Dar şi acest timp are mai multe valenţe. Există un timp circular, sau în spirală, care defineşte o evoluţie în spirală a istoriei printr-o eternă reîntoarcere. Trăim ciclic, fiecare spiră a spiralei reprezentând un ciclu. Aceasta privită de sus arată ca un cerc, iar privită din lateral, diferenţa de înălţime dintre începutul şi sfârşitul ei fiind corespunzătoare timpului scurs în perioada parcurgerii acestei spire. Însă trăim şi un timp ireversibil, care se scurge prin derularea spirei. Prin fizica relativistă, cuantică, s-a schimbat complet percepţia vieţii în spaţiu şi timp, considerate până acum separate. Prezentul este un viitor