După numeroasele critici din ultimele zile la adresa deputaţilor care cheltuiesc zeci de milioane lunar pentru cazarea la hotel, deputatul liberal Florin Ţurcan se arată dispus să renunţe la lux şi să doarmă într-o rulotă.
"Nu sunt de acord şi nu mi-a făcut nicio plăcere să fim cazaţi la hoteluri. Ne poate trimite oricând să ne pună rulote în faţa Parlamentului. Eu sunt învăţat. Nu e nimeni născut în puf. Ne acuză că luăm 10.000 de lei pentru dormit. Să nu ne mai dea niciun leu pentru dormit", a afirmat astăzi, Ţurcanu, liderul PNL Botoşani într-o întâlnire cu sindicatele.
Parlamentarul liberal, citat de Agerpres, susţine că între conducerile celor două Camere ale Parlamentului şi proprietarii hotelurilor există "afaceri de ani de zile".
Diaconu, de la Dacia Senatului la bicicletă
În contextul reducerilor cheltuielilor cu parlamentarii, şi senatorul Mircea Diaconu se arăta dispus să renunţe la "luxul" de a se deplasa cu Dacia instituţiei. "Am venit pornit şi nervos să predau de asemenea şi numita cotă forfetară fiindcă am auzit de multe ori că asta înseamnă luxul senatorului din cauza căruia ţara nu merge bine. Eu nu am nevoie de nici un ban. Pentru mine a fi senator este un hobby şi am să vin cu bicicleta la Senat, de acum înainte aşa să facem toţi'', a spus Mircea Diaconu acum o săptămână de la tribuna Senatului.
Atât Senatul cât şi Camera Deputaţilor îşi revizuiesc bugetele pentru reducerea cheltuielilor, după ce Executivul va pune în aplicare o serie de măsuri de austeritate care vor afecta o mare parte din populaţie.