Munca silnică prestată o viață la CAP pentru a creşte producţia agricolă a ţării nu mai are nicio valoare astăzi. Oamenii sunt recompensaţi de către statul român cu 350 de lei pe lună și ajung să-și caute de lucru la anii senectuții

Ion Gălbioru are 70 de ani. A muncit, cât a fost tânăr, numai la CAP. Era omul bun la toate. „Făceam tot ce mi se spunea. Eram tractorist, cultivam legume şi cerale“, îşi aminteşte bătrânul.

Pentru toată munca sa, el primeşte o pensie de numai 350 de lei pe lună. Ar fi putut să primească mai mult, însă cei 12 ani lucraţi la baza agricolă din Slobozia, imediat după privatizarea in masă a CAP-urilor, s-au pierdut.

Toate actele prin care el poate demonstra că a muncit acolo au ars într-un incendiu.

Ca să aibă ce pune pe masă, Ion Gălbioru munceşte cu ziua prin vecini. Şi-a cumpărat un cal şi o căruţă şi îşi ajută vecinii la treburile gospodăreşti. Primeşte, în schimb, alimente.

„Îmi dă fiecare acolo, cât poate. Un kilogram de brânză, un litru de lapte. Bani nu le cer, pentru că şi ei se descurcă la fel de greu ca şi mine“ , spune bătrânul.

Stă în casa părinţilor

Pentru că niciodată nu a avut bani suficienţi să îşi ia un acoperiş deasupra capului, nea’ Ion locuieşte şi acum în casa părintească, veche de mai bine de 80 de ani. Timpul a transformat imobilul de patru camere într-o ruină. Nu a mai fost reparat din anii 80. Geamurile se deschid ori de câte ori afară bate vântul mai tare, iar ţigla cu care casa este învelită a început deja să cadă.

„Cu pensia pe care o primesc acum nu am bani să fac nimic. Abia îmi ajunge să îmi iau de mâncare. Bine că nu sunt bolnav, să dau banii şi pe medicamente, că altfel eram mort demult“ , spune, cu ochii în lacrimi, bătrânul.

Citiţi mai multe în ediţia de astăzi „Adevărul de Seară“ Slobozia