Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Numărul persoanelor aflate în risc de sărăcie se va reduce cu 586.000 în 2020

Publicat in Bursa, joi 27 mai 2010 ·

Simona Bordeianu, director în cadrul Ministerului Muncii, Familiei şi Protecţiei Sociale (MMFPS), a afirmat, astăzi, în cadrul unei mese rotunde că, după un scenariu realist, ţara noastră îşi poate asuma ca ţintă, pentru anul 2020, o creştere până la nivelul de 69-70% a ratei de ocupare a forţei de muncă în rândul populaţiei cu vârsta cuprinsă între 20 şi 64 de ani. Într-un scenariu optimist, această rată s-ar putea încadra în intervalul 71-71,5%, iar într-unul pesimist, într-un interval de 67-68%. La nivelul anului 2009, rata de ocupare a persoanelor din grupa de vârstă menţionată a fost de 63,5%. Simona Bordeianu a menţionat şi principalele măsuri care pot genera un nivel mai mare al ratei de ocupare a forţei de muncă: creşterea nivelului de educaţie, asigurarea unui acces mai larg la formarea profesională continuă şi asigurarea accesului la prestaţii şi servicii sociale într-o manieră care să nu afecteze atractivitatea muncii.

În intervenţia sa, Adina Drăgotoiu, director în cadrul MMFPS, a insistat asupra necesităţii promovării ţintei referitoare la creşterea gradului de incluziune socială prin intermediul obiectivului de reducere a riscului de sărăcie. Reprezentantul MMFPS a arătat că în România, la nivelul anului 2008, rata sărăciei relative (persoane care au un venit echivalent disponibil mai mic de 60% din venitul median disponibil) era de 18,2%, cele mai afectate categorii fiind şomerii (37,6%), lucrătorii pe cont propriu (40,8%), familiile monoparentale (30%), familiile cu mai mult de trei copii (47%), tinerii (20,9%) şi copiii (25,9%).

Pornind de la această realitate, România îşi poate asuma ca ţintă pentru anul 2020 reducerea cu 586.000 a numărului persoanelor aflate în risc de sărăcie, faţă de anul 2008.

Evenimentul desfăşurat joi având ca temă "Ţinte naţionale pentru Strategia Europa 2020", a marcat încheierea unei etape a procesului E

Articolul in Bursa >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Tragedie în SUA, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles. Sunt peste 20 de răniți

Gandul acum 14 minute
Tragedie în SUA, acolo unde aproximativ 20 de persoane au fost rănite sâmbătă dimineața, după ce o mașină a intrat într-o mulțime adunată în Los Angeles, sâmbătă dimineața. Potrivit primelor informații, o mașină a intrat în mulțime pe bulevardul San

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 3 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 3 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

SUA iau în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele de apărare

G4Media acum 34 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Secretarul apărării american, Pete Hegseth, a declarat vineri că administraţia SUA ia în considerare interzicerea accesului inginerilor străini la sistemele Departamentului Apărării, informează agenț

Ministrul Mediului infirmă INTERZICEREA centralelor de apartament: ”Fake news” / Ce spune Directiva privind performanța energetică a clădirilor

Gandul acum o ora
Vor fi sau nu interzise centralele de apartament de către UE? O întrebare aflată pe buzele multor cetățeni, care a stârnit de multe ori discuții aprinse și chiar controverse în spațiul public. Diana Buzoianu, ministrul Mediului, susţine că ideea int

Francesco Bagnaia, în pole position pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP / Marc Marquez a terminat pe doi calificările

G4Media acum 46 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Dublul campion mondial Francesco Bagnaia (Ducati) a obținut, sâmbătă, pe pista uscată de la Brno, pole position-ul pentru Marele Premiu al Cehiei de MotoGP, stabilind cel mai bun timp (01:52.303). Ur

Ministru USR, despre candidatura lui Cătălin Drulă la Primăria Capitalei: „Este exact acelaşi profil pe care l-a avut şi Nicuşor Dan”

HotNews acum 14 minute
Ministra Mediului Diana Buzoianu consideră că fostul lider USR Cătălin Drulă este „un om aplecat pe cifre”, exact cum este și președintele Nicușor Dan, fostul primar al Capitalei. Ministra USR a fost întrebată sâmbătă, la Prima TV, dacă Drulă va fi

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 3 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

Medalie de aur pentru România la atletism, la Campionatele Europene U23

Mediafax acum o ora
În aceste zile au loc Campionatele Europene U23 de atletism, la Bergen, în Norvegia, iar o reprezentantă a României din competiție a bifat o performanță remarcabilă. Este vorba despre Alexia Ioana Dospin, care vineri, 18 iulie 2025, a cucerit medali

Funcţionari publici din primării, despre noile măsuri anunțate de Guvern: „O nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile”

Adevarul acum 2 ore
Sindicaliștii își exprimă îngrijorarea față de pachetul nr. 2 de măsuri fiscale anunțat de premierul Ilie Bolojan, declarând că „reprezintă o nouă ofensivă austeră împotriva celor care muncesc în condiţii dificile şi precare”.

Vremea

București
acum

29°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/36°
lun.

23°/40°
mar.

25°/39°
Iasi
acum

28°
sâm.

17°/28°
dum.

16°/31°
lun.

18°/34°
mar.

22°/37°
Constanta
acum

28°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/31°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

22°
sâm.

15°/25°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/30°
Timisoara
acum

27°
sâm.

16°/30°
dum.

18°/36°
lun.

21°/39°
mar.

18°/34°