Răsfoiesc gazetele autohtone şi constat că reuşim, ca de obicei, imposibilul: însoţim devălmăşia şi patosul realului cu fapte, preocupări şi comentarii din specia derizoriului. Împrejurările sînt, într-adevăr, dramatice: e criză (ca peste tot, dar, parcă, mai abitir ca în alte părţi), se organizează mari mitinguri de protest, se anunţă grevă generală, sindicatele fierb, guvernanţii stau să-şi piardă fotoliile, legi esenţiale cum sînt cele privind educaţia, pensiile şi salariile stîrnesc puzderie de controverse, spectrul impozitării sufocante prinde corp pe zi ce trece. Nu mai vorbim de capriciile meteorologice sau de norul vulcanic. Pe scurt, trăim pe muchie de cuţit, pe marginea prăpastiei, cu cuţitul la os (cu marja de aproximaţie a tradiţionalului nostru catastrofism). În rest însă, business as usual. Ştirile mărunte, micul scandal, problematizarea ridicolă a falselor probleme abundă. La rînd cu gazetarii, oamenii politici se complac de asemenea în divagaţii sterpe, în electoralisme de doi bani, în nesemnificativ şi pălăvrăgeală.

Am putea încerca o anatomie a derizoriului pe piaţa românească. Sau măcar o schiţă rapidă. Fără exemple. Lăsăm cititorului această masochistă plăcere detectivistică.

1. Persoane importante (vedete, oameni publici, politicieni notorii) se ocupă sistematic de chestiuni minore. Ditamai miniştrii vorbesc (provocaţi sau din proprie iniţiativă) despre tot soiul de mărunţişuri. Au opinii zglobii despre orice, sînt hîtri, gata de bălăceală, hiper-competenţi, fie că e vorba despre finanţe sau tenişi.

2. Probleme importante sînt lăsate pe mîna unor amatori euforici, de mîna a treia. Te miri cine îşi dă cu părerea despre legi, soluţii economice, corupţie, învăţămînt, politică externă, scuturi anti-rachetă, Constituţie etc. Televiziunile sînt pline de „invitaţi“ cu cariere aproximative, dar care „înţeleg“ şi judecă tot.