Începând de mâine, în Botoşani şi alte trei judeţe va fi gazda unor acţiuni de cartare. După ce a străbătut nouă judeţe din ţară, echipa „Let's Do It, Romania!", ajunge şi în judeţul Botoşani.
Sâmbătă şi duminică, voluntarii de le „Let's Do It, Romania!", vor depista mormanele de gunoaie din Botoşani pentru a include judeţul pe o hartă naţională a deşeurilor.
Sute de voluntari au desfăşurat acţiuni în aceste judeţe pentru conceperea unei hărţi a deşeurilor. Activitatea a constat în depistarea de depozitări de deşeuri cu ajutorul unor GPS-uri. Odată depistate, voluntarii au comunicat compoziţia deşeurilor, dimensiunile mormanelor şi coordonatele geografice.
În afară de Botoşani, în aceste zile activitatea se va desfăşura şi la Vaslui, Iaşi şi teleorman.
În această acţiune, echipa „Let's Do It, Romania!", care îşi propune să cureţe ţara de deşeuri, are nevoie de mai mulţi voluntari motiv pentru care face apel la locuitorii judeţelor. Aceştia pot afla mai multe informaţiide pe site-ul www.letsdoitromania.ro la secţiunea Implică-te!.