Alexandru Dobrescu a publicat, in trei volume, antologia Detractorii lui Eminescu, a cărei primă parte, mai consistentă, de fapt, apăruse, in 2002, la Junimea. Nu am apucat să văd ultimul op, dar pe celelate două le-am citit cu tot interesul.

"A doua serie" a antologiei comentate ii adaugă lui Grama, Aron Densuşianu, Anghel Demetrescu ş.a. pe Gr. Gellianu, Petre Grădişteanu, N. Ţinc, Nicu Xenopol, Al. Macedonski, B.P. Hasdeu şi G.I. Ionnescu-Gion. Evident, gestul se vrea recuperator, oferind posibilitatea confruntării cu texte despre care se discută superficial din când in când, fără a se merge direct la sursă. In lipsa unor date ce ţin de contextul cultural care a determinat aceste reacţii, pe care avem tendinţa de a le sancţiona cu grăbită asprime (Călinescu incondeia atitudinile critice ale lui Demetrescu şi Densuşianu cu epitete deloc meritate precum "dobitocie" ori "cretinitate"), discuţia este din start ratată.

Tocmai pentru a evita inerţiile impuse prin prestigiul unor astfel de mari critici, Alexandru Dobrescu, deloc străin in tinereţile sale combative de un oarece fler demolator, rechestionează chiar termenul de "detractor" sau mai curând accepţia pe care ne grăbim să i-o acordăm. "Acţiunea detractorului este ascendentă, vizându-i pe cei consideraţi a-i fi superiori, niciodată pe aceia mai puţin inzestraţi decât el. Asta nu inseamnă şi că detractorul ar avea conştiinţa propriei inferiorităţi", consideră istoricul literar şi nu avem cum să-l contrazicem. Numai că autorul simte nevoia să nuanţeze ferm discuţia, căci, de cele mai multe ori, din lene a gândirii, avem tendinţa de a atribui infamanta sintagmă acelor critici care scriu vehement impotriva unui scriitor canonic.

Ei bine, lucrurile nu stau chiar aşa: "Calificativul «detractor», lămureşte problema Al. Dobrescu, nu se potriveşte şi nu se aplică autorilor de consideraţii critice