Va fi primul turneul final de CE cu 24 de participante.
Nici o surpriză ieri, la desemnarea gazdei Euro 2016. Socotită favorită, Franţa a primit organizarea turneului final de peste 6 ani, primul cu 24 de echipe, datorită condiţiilor superioare oferite în dosarul de prezentare. Situaţia s-a reflectat şi la vot. Francezii au cîştigat şi primul scrutin, în urma căruia a fost eliminată Italia, şi pe cel de-al doilea, cu 7 voturi, unul peste Turcia. Printre cei 13 membri din conducerea UEFA care au votat s-a numărat şi Mircea Sandu, preşedintele FRF.
Ca să devină gazde ale unui turneu final după 18 ani, francezii contează pe mai multe atuuri, dar există şi cîteva dezavantaje.
PLUSURI
- Stadioane. Majoritatea lor există în condiţii măcar bune, dar tot vor fi renovate, urmînd să se construiască din temelii alte 4 arene.
- Cazare. Franţa are un patrimoniu inestimabil de a atrage turişti. Cele 11 oraşe alese furnizează în jur de 200.000 de camere de hotel de minimum 3 stele.
- Transporturi. Reţeaua este foarte bine pusă la punct. Trenurile de mare viteză acoperă orice rută importantă, iar în apropierea fiecărui oraş de CE există cel puţin un aeroport.
- Experienţă. Franţa a mai organizat Mondialul din 1998 şi Euro 1984.
- Susţinere. Oficialităţile franceze s-au arătat gata de orice efort pentru organizarea optimă a întrecerii. Preşedintele Sarkozy a şi fost ieri la UEFA, la acţiunea de desemnare a cîştigătoarei. "Prezenţa lui a înclinat balanţa", a admis şeful UEFA, Michel Platini
MINUSURI
- Violenţa. Suporterii francezi au produs mai multe incidente majore în ultimii ani, în special la Paris.
- Rasismul. Jucătorii de culoare au fost insultaţi în destule partide, majoritatea disputate de Marseille.
- Securitatea. Forţele de ordine au fost uneori ezitante la declanşarea violen