Vizitatorii Festivalului de Artă Populară s-au bucurat de oferta artizanilor din întreaga ţară şi de preţurile accesibile.
Sute de vase de lut, ii brodate, ouă încondeiate, icoane şi obiecte de decor, toate îţi atrag privirile dacă ajungi la Turnul lui Ştefan în acest final de săptămână.
„Fără turcisme pe piaţă“
Cea de-a cincea ediţie a Festivalului de Artă Populară „Lada cu zestre“ a adunat în Piaţa Libertăţii peste 20 de meşteri populari din întreaga ţară. „Mi-am cumpărat nişte obiecte de decor şi abia aştept să ajung acasă şi să le găsesc un loc aparte. Sunt minunate şi este bine că avem ocazia de a cumpăra şi creaţiile meşterilor noştri, nu numai turcismele de pe piaţă“, a spus Adriana Popa, profesoară.
Dacă adulţii preferă obiectele de decor, tinerele au fost mai mult decât încântate de bijuteriile etalate pe tarabe. „Mi-am cumpărat două perechi de cercei şi acum caut o brăţară pentru sora mea. Sunt cu mult mai ieftine decât cele din magazine şi sunt foarte frumoase. Sper să se facă astfel de târguri de mai multe ori pe an“, a spus eleva Mihaela Galu.
Demonstraţii de ţesut, cusut sau olărit
„Femeia cu opincile“, aşa îşi spune Floare Cosmi, meşter popular din Bistriţa Năsăud. A fost prin toată ţara cu produsele sale, iar acum a ajuns şi în Piatra Neamţ.
„Fac opinci de 53 de ani, de când m-a învăţat soţul meu. Am văzut toată ţara asta şi sunt fericită c-am reuşit să ajung şi aici, pentru că e cam departe şi eu am peste 70 de ani. Mă bucur că oamenii de aici sunt interesaţi de produsele populare şi că nu au uitat tradiţiile“, ne-a spus Floare Cosmi.
În timp ce vizitatorii îşi caută cu atenţie un obiect de suflet, meşterii populari le oferă adevărate demonstraţii de ţesut, cusut, olărit sau modelaj în lut.
Cei care nu au reşit să ajungă încă să descopere obiectele din „