Guvernul Marii Britanii a făcut publice numele a 170 de înalţi funcţionari publici care câştigă, în medie, cu aproximativ 150.000 lire sterline (180.000 de euro) mai mult decât ar trebui să primească într-un an şi mai mult decât salariul primului ministru britanic, informează The Guardian.
Controversata mişcare dezvăluie identitatea a zeci de funcţionari care câştigă până la de 10 ori salariul mediu din Marea Britanie, ceea ce înseamnă o sumă echivalentă cu aproximativ 29.254.835 de lire sterline din bugetul statului.
Cel mai mare salariu este deţinut de John Fingleton, directorul executiv al echivalentului britanic al Consiliului Concurenţei, care câştigă între 275.000 - 279.999 de lire sterline pe an - aproape dublu faţă de primul ministru, al cărui salariu se rdiică la 142,.500 de lire sterline (170.000 euro).
Potrivit The Guardian, David Nicholson, directorul executiv al Serviciului Naţional de Sănătate, câştigă între 255.000 şi 259.999 de lire sterline, la care se adaugă o rentă de 45.000 - 50.000 de lire sterline.
Costul total al serviciului public superior ar putea fi, însă, mult mai mare. Cabinetul britanic a confirmat faptul că au publicat doar detalii ale salariaţilor din administraţia publică care au acceptat ca aceste date să fie date publicităţii. 11 persoane au refuzat să dezvăluie astfel de informaţii.
Coaliţia aflată la guvernare intenţionează să publice numele şi veniturile salariale ale fiecărui angajat din cadrul serviciului public care câştigă mai mult de 58.000 de lire sterline începând cu anul viitor, cu promisiunea de a "trage înapoi perdele pentru a lăsa lumina in coridoarele de la putere", a declarat secretarul cabinetului Cameron, Francis Maude.