În primul trimestru al acestui an, investiţiile realizate în economie s-au ridicat la 9,378 miliarde de lei (2,232 miliarde de euro), în scădere cu 29,1% faţă de acelaşi interval din 2009, potrivit datelor publicate de Institutul Naţional de Statistică (INS). Sursa: ROMPRES
Aceste date sunt provizorii, au precizat reprezentanţii instituţiei într-un comunicat.
În intervalul ianuarie-martie 2009, investiţiile realizate în economie s-au cifrat la 62,507 miliarde lei, valoare cu 29,1% mai mică faţă de cea consemnată în intervalul similar din 2008.
Imobiliarele rămân în top
Investiţiile în construcţii noi s-au cifrat la 4,324 miliarde de lei, echivalentul a puţin peste un miliard de euro. Astfel, investiţiile în construcţii noi au reprezentat 46,1% din totalul investiţiilor realizate în economia naţională.
Anul trecut, sectorul imobiliar a atras investiţii mai mari cu aproape 30%.
Ponderea investiţiilor în utilaje, inclusiv în mijloace de transport, în totalul investiţiilor în economie s-a redus în primele trei luni ale acestui an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut, de la 46,9% la 46,2%, cifrându-se la 4,33 miliarde de lei (1,03 miliarde de euro). Valoarea investiţiilor în utilaje a scăzut în primul trimestru cu 30,6% faţă de acelaşi interval din 2009.
Cele mai importante investiţii s-au realizat în industrie, comerţ şi servicii, cum sunt tranzacţiile imobiliare sau repararea autovehiculelor.