Ministrul Afacerilor Externe s-a întâlnit, ieri, cu secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton. Pe agenda discuţiilor s-au aflat analiza de etapă a Parteneriatului Strategic, stadiul proiectului scutului antirachetă de pe teritoriul României, cooperarea economică, liberalizarea regimului de vize, cadrul juridic bilateral, cooperarea dintre cele două ţări în cadrul NATO şi în teatrul de operaţiuni din Afganistan, precum şi aspecte regionale relevante pentru ţara noastră, informează un comunicat remis redacţiei.
Ministrul român a discutat cu secretarul de stat american asupra modului în care Statele Unite şi România vor colabora pentru identificarea de soluţii în vederea includerii României în Programul Visa Waiver. Totodată, au fost explorate posibilităţile de creştere a interesului comunităţii de afaceri din Statele Unite pentru oportunităţile investiţionale oferite de piaţa românească.
Hillary Clinton a afirmat că Statele Unite şi România împărtăşesc aceleaşi valori, un angajament puternic pentru libertate şi democraţie şi respectul profund pentru demnitatea umană şi statul de drept. "România şi Statele Unite cooperează în plan bilateral şi multilateral în sensul consolidării cooperării transatlantice în domenii precum neproliferarea nucleară, securitatea energetică sau schimbările climatice", a conchis secretarul de stat american.
F. A. Ministrul Afacerilor Externe s-a întâlnit, ieri, cu secretarul de stat al SUA, Hillary Clinton. Pe agenda discuţiilor s-au aflat analiza de etapă a Parteneriatului Strategic, stadiul proiectului scutului antirachetă de pe teritoriul României, cooperarea economică, liberalizarea regimului de vize, cadrul juridic bilateral, cooperarea dintre cele două ţări în cadrul NATO şi în teatrul de operaţiuni din Afganistan, precum şi aspecte regionale relevante pentru ţara noastră, informează un comunicat remis redacţiei. @N