Aceasta funcţionează pe terenul lui Relu Teodorescu, cel care în 2006 a fost arestat pentru trafic ilegal de motorină. Societatea la care s-a produs ieri explozia, în urma căreia a murit un om, a intrat în faliment la începutul acestui an.
Societatea Quartek Grup SA, în incinta căreia s-a produs explozia de ieri, în urma căreia un tânăr a murit şi altul a ajuns în stare gravă la spital, era în lichidare judiciară.În plus, aceasta nu avea autorizaţie eliberată de Mediu pentru depozitarea reziduurilor petroliere, iar avizul pentru procesarea acestora era expirat de mai bine de doi ani. „Instalaţia implicată în accidentul de ieri nu avea autorizaţie de la Mediu. Ultima revizuire a autorizaţiei pentru procesarea uleiurilor a fost emisă în 2008. Alta nu a fost eliberată“, a declarat Paul Toderică, şeful Agenţiei de Protecţie a Mediului din Bacău.
Muncitorul lucra fără forme legale
Reprezentanţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă a Judeţului Bacău (ISUJ) afirmă că în urma anchetei a reieşit că în butoiul care a explodat se aflau două tone de ulei uzat, achiziţionat de la Administraţia Porturilor Maritime din Constanţa. În urma verificărilor s-a constatat că Alin Grosu, tânărul de 28 de ani care a decedat, nu avea forme legale de angajare. „Facem cercetări pentru a vedea dacă mai sunt şi alte persoane în aceeaşi situaţie“, a declarat Cristian Cucuian, director ITM Bacău. Cazul a ajuns şi în atenţia procurorilor, care vor trebui să stabilească cine se face vinovat de moartea tânărului de 28 de ani.
În spatele afacerii cu produse petroliere se află controversatul om de afaceri Relu Teodorescu. „Butoiul care a explodat se afla pe terenul Rodicăi Teodorescu (n.r.-soţia lui Relu Teodorescu). Acest lucru este stipulat şi în procesul verbal realizat la locul accidentului“, a declarat Cătălin Felegeanu, adjunct ISUJ. În replică, ce