Marile averi s-au făcut prin împroprietărirea câtorva şmecheri aleşi pe sprânceană şi ochi albaştri.

„La voi nu e criză?" - m-a întrebat deunăzi un străin care de câţiva ani trece ocazional prin Bucureşti. „De ce", îl întreb, „nu se vede?" Cum în acea zi România trebuia să fie blocată de o grevă generală, chiar mă miram. „Păi uite!", zice şi-mi arată la o bordură o garnitură de limuzine de lux, sport şi 4x4, mărcile cele mai tari din lume. În ţara lui, Germania, aşa ceva se vede extrem de rar. „Cine are aici o asemenea maşină?", mă întreabă. Adică cine îşi permite, vrea să zică. „La Frankfurt, unde stau" - ştiam că e una dintre citadelele financiare ale Europei şi unde se învârt bani, nu glumă -, „nu vezi aşa ceva nici în faţa băncilor". Înţeleg aluzia. Chiar dacă acolo au parale, nu le etalează aşa „nesimţit", vorba cui ştiu eu, la vedere, în orice ocazie. În plus, ne aflăm în faţa unui birt din preajma unei pieţe. Dintre tarabe apare la ţanc o duduie cu telefonul mobil la ureche, balansând geanta - fireşte Vuitton -, pe nişte tocuri de 12, cu o rochie a unui brand prea bine cunoscut la Milano&Paris. De la distanţă deschide, ţac, cu telecomanda portiera. Când ajunge pe trotuar, flanând elegantă ca o corabie, îi simţim parfumul Chanel puternic. Îşi aruncă vag neglijentă, ştiind că e privită, boarfa pe canapeaua limuzinei. Mai zăboveşte o clipă ca să avem timp s-o privim în tihnă; privitul e pe gratis. Vrea totuşi să ne bucurăm de ea, să ne însenineze ziua când oraşul e blocat.

Într-un târziu porneşte, privindu-ne prin parbriz. Nu e un loc în care ar trebui să forfotească miliardarii &milionarii. Aşa că amicul îşi imaginează cred că în alt cartier, în zonele de fiţe, sunt şi mai multe maşini scumpe, dar şi mai multă protipendadă, iar banul sare ca păduchii pe sărac. La Bucureşti se găsesc, s-a mai observat, mai multe maşini şi firme de lux decât în mu