Cătălin Dediu, tânărul de 22 de ani care a fost rănit după ce un butoi plin cu două tone de ulei rezidual a explodat, a ieșit din comă. Medicii adirmă că evoluția lui este bună și că nu sunt motive să-l transfere la un spital de rang superior din țară.
Medicii adirmă că starea pacientului este stabilă. "Evoluția pacientului este favorabilă. Acum nu mai facem decât urmărire și pansmente. Niciun alt gest chirurgical nu mai este necesar. Ceea ce i-ar face în orice alt spital, îi facem și noi aici", a declarat chirurgul Ciprian Olinic, de la Spitalului Județean Bacău.
Intervențiile chirurgicale la care au fost supus tânărul de 22 de ani au durat peste trei ore. "Am fost nevoiți să intervenim și în torace și în abdomen. În plus, pacientul are arsuri pe față, membrele superiore, fractură de membru superior stâng", a mai adăugat Olinic.
Între timp, familia lui lui Alin Grosu, de 28 de ani care a decedat izbit de suflul exploziei, se pregătește sâ îl ducă pe ultimul drum. Înmormântarea va fi sâmbătă, la cimitirul din comuna Răcăciuni.
Cazul a ajuns în atenția procurorilor , care vor stabili cine se face vinovat de moartea sa. Totodată, se așteaptă rezultatele anchetei începute de o comisie formată din reprezentanți ai Inspectoratul Județean pentru Situații de Urgență, Garda de Mediu, Poliție, Inspecția de Stat pentru Controlul Cazanelor și ai Inspectoratul Teritorial de Muncă.