Refacerea sânului este parte integrantă a tratamentului în cancerul mamar, cu puternic impact asupra psihicului şi fizicului feminin şi, deci, asupra calităţii vieţii.
Diagnosticul de cancer reprezintă un punct de cotitură în viaţa oricui. Localizarea bolii la nivelul sânului are un puternic impact psihologic asupra femeii, aceasta ştiind că, pe lângă riscul vital, există şi pericolul pierderii sânului.
Extirparea întregului sân, numită mastectomie, rămâne de multe ori cea mai sigură metodă de eliminare a tumorii. În aceste cazuri, reconstrucţia joacă un rol dublu: pe de o parte, reîntregeşte corpul femeii, iar pe de alta, îi oferă mai multe şanse de a trece, la nivel psihologic, peste momentul bolii şi de a duce o viaţă normală în continuare.
Când se impune mastectomia
Decizia de a extirpa sânul se ia în urma discuţiei dintre medicul oncolog şi pacientă, aceasta fiind informată în legătură cu opţiunile pe care le are şi cu drumul ce urmează a fi parcurs. A
tunci când tumoarea este mică şi este descoperită din vreme, se poate interveni chirurgical pentru a elimina doar o porţiune din sân, adică nodulul şi o mică zonă de ţesut sănătos din vecinătate.Există însă situaţii când mastectomia se impune: dacă tumoarea are un diametru de peste 4-5 cm, dacă este situată în spatele areolei mamare sau dacă invadează tegumentul.
Care este riscul de recidivă
Statistic, riscul de recidivă a cancerului este de doar trei la sută în cazul în care se intervine prin mastectomie şi de zece la sută în cazul intervenţiilor conservatoare, care păstrează sânul. Depinde foarte mult de la o femeie la alta cât de importantă este păstrarea sânului, în lumina informaţiilor oferite de medic. Oricum, pacienta are nevoie de susţinere din partea familiei şi a unui psiholog.
Cu muşchi şi/sau cu implant
Reconstrucţia sânului se face sub anestezie g