Directorul TIFF, Tudor Giurgiu, va propune Primăriei Cluj, să sprijine financiar înfiinţarea Fondului Regional de Film Transilvania, primul de acest fel din ţară. Crearea unui Fond Regional de Film, finanţat de autorităţile locale, ar încuraja producătorii de film local şi coproducţiile internaţionale.
Fondul va finanţa, la rândul său, proiectele de film care se desfăşoară pe raza oraşului. „Selecţia proiectelor se va face în baza unui concurs public şi transparent. Vor fi încurajate coproducţiile internaţionale care aleg Clujul drept loc principa de filmare”, se arată în propunerea lui Giurgiu.
„Urmând exemplul unor municipalităţi precum Sofia, Belgrad sau Győr, apreciem că alocarea de la buget necesară pentru demararea proiectului este de aproximativ 300.000 de euro pentru primul an. Din aceşti bani, ar putea fi finanţate 5-10 producţii de film care se vor desfăşura în Cluj”, a arătat Tudor Giurgiu.
Producătorii de film care vor câştiga proiectele de finanţare vor aduce bani regiunii, deoarece la fiecare 100 de euro acordată de Fond, vor fi obligaţi să cheltuie 150 de euro pe teritoriul Clujului, potrivit proiectului.
Astfel, Clujul ar putea deveni un important centru cinematografic, aşa cum era la începutul anilor 1900, când aici funcţionau studiorurile de producţie Proja, Corvin şi mai apoi Transylvania, primele din actuala Românie şi cele mai importante din Estul Europei, la acea vreme.
Modele europene de succes
Reprezentanţii unor fonduri similare ce funcţionează în Viena (Austria) şi în Pécs (Ungaria) au fost prezenţi, ieri, la o discuţie organizată în cadrul TIFF.
Peter Zawrel, directorul Vienna Film Fund, a subliniat cât important este să se facă filme în regiune. „Prin acest lucru, regiunea Transilvaniei, cu oraşe cum este Clujul sau Sibiul, şi-ar putea dezvolta identitatea.Totul este cultură, până