Două proiecte de reabilitare a infrastructurii locale în localităţile Petrila, judeţul Hunedoara şi Iablaniţa, judeţul Caraş Severin au fost finalizate săptămâna trecută, în cadrul Programului de Infrastructură Municipală derulat de Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI), potrivit unui comunicat remis redacţiei.
Proiectele, în valoare de cca 1,5 mil. lei fiecare, au constat în reparaţia unor străzi în oraşul Petrila şi reabilitarea altora în Globul Craiovei, comuna Iablaniţa. Finanţarea Programului de Infrastructură Municipală este asigurată în proporţie de 90% de Ministerul Economiei, Comerţului şi Mediului de Afaceri, prin intermediul ARDDZI, restul de 10% reprezentând cofinanţare din partea comunităţilor locale.
F. A. Două proiecte de reabilitare a infrastructurii locale în localităţile Petrila, judeţul Hunedoara şi Iablaniţa, judeţul Caraş Severin au fost finalizate săptămâna trecută, în cadrul Programului de Infrastructură Municipală derulat de Agenţia Română pentru Dezvoltarea Durabilă a Zonelor Industriale (ARDDZI), potrivit unui comunicat remis redacţiei.

F. A.