Şapte oameni, printre care şi un copil de numai cinci ani, au fost ucişi după ce o tornadă a măturat statul american Ohio, relatează AFP. Alte zeci de persoane au fost spitalizate. Sursa: YouTube
Cel mai afectat este oraşul Toledo. 30 de oameni sunt în spital, patru dintre ei, doi adulţi şi doi copii, în stare critică.
"E o zonă de război", descriu jurnaliştii de la AP peisajul lăsat în urmă de tornade.
Nu mai puţin de şapte tornade au lovit Ohio începând de sâmbătă seara, au precizat serviciile meteorologice.
Vijelia a distrus 50 de case şi magazine în Millbury. Încă pe atâtea au fost avariate. Tot aici acoperişul unei şcoli a fost distrus de rafalele puternice de vânt. MULTIMEDIA VIDEO evz.roVezi mai multe Ohio, măturat de tornade
Pagube materiale importante
Pe o porţiune de 11 kilometri, o şosea a fost devastată.
Tornade au fost şi în statul Michigan, unde 11 oameni au fost răniţi. Peretele unei centrale nucleare a fost avariat, iar centrala s-a oprit imediat, relatează CNN.
Instalaţiile urmează să fie redeschise după ce vor fi verificate.
14.000 de consumatori au rămas în beznă după ce alimentarea cu energie electrică a fost întreruptă. Nu se ştie dacă pana are legătură cu oprirea centralei ori cu tornadele.
Iar în Illinois 17 oameni au fost răniţi în urma tornadelor. În Dwight, 40 de case au fost distruse.
Acoperişul unui cinematograf s-a prăbuşit din cauza rafalelor puternice de vânt. Cei peste 150 de oameni au fost evacuaţi la timp şi nimeni nu a fost rănit.
Scenariul s-a repetat şi în Indiana, unde au trecut două tornade. În estul statului Iowa, mai multe clădiri au fost avariate, iar o persoană a ajuns la spital.