Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Brâncuşi, dat pe mâna Direcţiei de Asistenţă Socială

Publicat in GAZETA de SUD, marți 8 iunie 2010 ·

Constantin Brâncuşi este tratat de autorităţi ca un „caz social“, după ce primăria a decis ca de conducerea Direcţiei Municipale de Cultură „Constantin Brâncuşi“ să se ocupe Teodora Ciobanu, şefa Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Târgu Jiu.

Constantin Brâncuşi a devenit la Târgu Jiu un „caz social“, de imaginea operelor lăsate de sculptorul din Hobiţa ocupându-se în prezent Direcţia de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului din cadrul primăriei. De câteva luni, operele lui Constantin Brâncuşi au fost lăsate la voia întâmplării, după ce Centrul pentru Cultură şi Artă ce purta numele sculptorului a fost desfiinţat, iar directorul Sorin Lory Buliga - trimis pe un post de execuţie pentru managementul defectuos asigurat instituţiei în ultimii ani. Interesant este că, în urma închiderii Centrului, care nu s-a ocupat în mod corespunzător de imaginea operelor brâncuşiene, fostul şef Sorin Buliga a fost lăsat să activeze în continuare şi în recent înfiinţata Direcţie Municipală de Cultură, fiind funcţionar public. Cea căreia i-a devenit temporar şefă lui Sorin Buliga este Teodora Ciobanu, directoarea Direcţiei de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, din Primăria Târgu Jiu.

Face naveta între birouri

Pentru că nu au găsit o persoană potrivită până la organizarea concursului pentru postul de director, edilii au însărcinat-o pe şefa Direcţiei de Asistenţă Socială, de profesie medic, să se ocupe de imaginea lui Brâncuşi. Teodora Ciobanu a declarat că a preluat temporar sarcinile de la Direcţia de Cultură, întrucât a primit o dispoziţie în acest sens de la primarul Florin Cârciumaru. Ciobanu a menţionat că nu este interesată de noua funcţie şi nu se va prezenta la concurs.

„Sunt, de regulă, la biroul de la Direcţia de Asistenţă Socială. Când nu sunt acolo, pot fi găsită la Direcţia pentru Cultură. Am mai mobilizat

Articolul in GAZETA de SUD >>

Citeste si top 10 stiri de azi

SUA Incident grav în East Hollywood! Peste 20 de răniți după ce un vehicul a intrat în mulțime

Ziua Constanta acum 18 minute
Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intrat în mulțime în East Hollywood sâmbătă dimineața, potrivit Departamentului de Pompieri din Los Angeles. Peste 20 de oameni au fost răniți după ce un „vehicul necunoscut” a intr

Salina Praid nu mai poate fi salvată, spune ministrul Mediului

HotNews acum o ora
Întrebarea nu este dacă se va prăbuși tavanul Salinei Praid, ci când și cât de rapid, spune ministra Mediului, Diana Buzoianu. Ea acuzat că „au fost mai multe instituţii alte statului care au aşteptat să se întâmple dezastrul, până când s-a ajuns la

Polonia investighează o întrerupere a sistemului de control al traficului aerian

Ziarul Financiar acum 13 minute
Serviciile poloneze investighează o întrerupere a sistemului de gestionare a traficului aerian, declară sâmbătă purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne al ţării, citat de Reuters. „Ofiţeri ai Agenţiei de Securitate Internă colectează informa

Mihaela Rădulescu, mesaj emoționant după moartea lui Felix Baumgartner: „Prima luptă pierdută”

HotNews acum 5 ore
Mihaela Rădulescu a postat un nou mesaj pe rețelele de socializare, în care spune că partenerul său de viaţă, Felix Baumgartner, a murit făcând ceea ce iubea cel mai mult – zburând – într-un loc în care merseseră pentru a treia oară, cu ea care îl ț

Dominic Fritz, „concluzii din culise” după vizita în Germania, unde a mers cu Nicușor Dan: „M-a amuzat cum unii dinozauri ai diplomației au ridicat sprâncenele”

HotNews acum 4 ore
Liderul USR, Dominic Fritz, care l-a însoțit în Germania pe președintele României, le răspunde unor „dinozauri ai diplomației” care „au ridicat sprâncenele”, după selfie-ul făcut în avion, în drum spre Berlin, și spune că „trebuie să se schimbe radi

Brigadă de arbitri din Belgia la meciul Shkëndija – FCSB, din turul doi preliminar al Ligii Campionilor

G4Media acum 12 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Meciul Shkëndija (Macedonia) – FCSB, care va avea loc, marţi, în prima manşă din turul doi preliminar al Ligii Campionilor, va fi arbitrat de o brigadă din Belgia, condusă de Nathan Verboomen, noteaz

Ministrul Mediului, despre informaţiile privind interzicerea centralelor de apartament: Fake news

G4Media acum 55 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Ministrul Mediului, Diana Buzoianu, a declarat, sâmbătă, că informaţiile apărute în mediul online privind interzicerea centralelor de apartament de către Uniunea Europeană reprezintă un fake news, pr

Trei județe din sudul României, sub Cod Galben de caniculă!

Ziua Constanta acum 4 ore
Administrația Națională de Meteorologie a emis o avertizare Cod Galben de caniculă și disconfort termic ridicat pentru trei județe din ssudul țării. Potrivit ANM, avertizarea este valabilă în intervalul 20 iulie, ora 12 – 21 iulie, ora 10. Astfel, d

VIDEO „Accident tragic”: 19 răniți în timpul unui spectacol de artificii din Dusselforf

HotNews acum 2 ore
Nouăsprezece persoane au fost rănite, dintre care patru grav, în Germania, în urma unui incident survenit vineri noapte în timpul unui spectacol de artificii la un târg din Düsseldorf, în vestul țării, a informat sâmbătă poliția, potrivit AFP. Potri

Atenție dacă mergeți în Bulgaria! Se interzice circulația autocamioanelor cu masa mai mare de 20 de tone în 9 regiuni

Ziua Constanta acum 2 ore
Ministerul Afacerilor Externe informează cetățenii români care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Bulgaria asupra faptului că, în perioada 21-25 iulie a.c., în intervalul orar 13:00-21:00, pe fondul temperaturilor ridicate, ci

Vremea

București
acum

30°
sâm.

17°/30°
dum.

20°/35°
lun.

23°/39°
mar.

25°/42°
Iasi
acum

23°
sâm.

17°/24°
dum.

17°/31°
lun.

18°/34°
mar.

21°/38°
Constanta
acum

27°
sâm.

18°/28°
dum.

20°/28°
lun.

23°/30°
mar.

24°/31°
Cluj-Napoca
acum

23°
sâm.

15°/24°
dum.

19°/30°
lun.

19°/33°
mar.

22°/32°
Timisoara
acum

28°
sâm.

16°/29°
dum.

19°/36°
lun.

21°/39°
mar.

20°/34°