Zece soldaţi NATO, între care şapte erau americani, au fost ucişi în timpul unui atac în Afganistan, luni, aceasta fiind ziua în care s-au înregistrat cele mai multe victime de la începutul anului, relatează AFP.
Cinci soldaţi americani au murit în urma exploziei unei mine artizanale în estul Afganistanului, altul a fost ţinta unui tir al insurgenţilor tot în estul ţării, iar al şaptelea a devenit victima unui dispozitiv exploziv artizanal. Franţa a anunţat, de asemenea, pierderea unui soldat şi rănirea altor trei în urma unui atac cu rachetă, dar nu a putut confirma dacă victimele se numără printre cei 10 soldaţi anunţaţi de NATO.
Preşedintele Nicolas Sarkozy a condamnat violenţele şi a transmis că Franţa va continua să colaboreze , ca parte a Forţei Internaţionale de Asistenţă pentru Securitate (ISAF).
Pe de altă parte, doi angajaţi străini ai unei societăţi private au fost omorâţi în atacul a trei kamikaze împotriva unui centru de antrenament al poliţiei la Kandahar.
Trupe NATO, americane şi afgane, pregătesc cea mai mare ofensivă împotriva talibanilor din provincia Kandahar. Potrivit unui bilanţ al site-ului independent icasualities.org, numărul soldaţilor forţelor internaţionale căzuţi în Afganistan de la 1 ianuarie 2010 a ajuns la 245.