Preţul aurului a atins, azi, un nou nivel record, de peste 1.250 dolari pe uncie, şi noi maxime în alte valute, din cauza perspectivelor economice incerte din Europa care i-au determinat pe investitori să evite plasamentele mai riscante.
Temerile din piaţă s-au amplificat după ce agenţia de evaluare financiară Fitch a avertizat că Marea Britanie se confruntă cu dificultăţi uriaşe legate de reducerea gradului de îndatorare, informează Reuters.
Contractele pentru aur destinate pieţei americane, cu livrare în august, au urcat la un maxim de 1.254,5 dolari pe uncie (1 uncie-28,34 grame), ulterior fiind tranzacţionate în creştere cu 7,9 dolari, la 1.248,7 dolari pe uncie. Preţul aurului s-a majorat cu aproximativ 12% în ultimul trimestru, din cauza temerilor de extindere a crizei datoriilor în zona euro, cu impact asupra redresării economiei mondiale, consideră analiştii.
În România, un gram de aur costa, azi de dimineaţă, 142,56 de lei, iar ieri valora 137,26 de lei, potrivit datelor Băncii Naţionale a României.
„Cotaţia aurului creşte atât în dolari, cât şi în euro. Încrederea este scăzută, având în vedere lipsa de coordonare a măsurilor de combatere a crizei datoriilor suverane", a declarat Daniel Briesemann, analist la Commerzbank. Cotaţia aurului în euro a atins un record de 1.050,86 euro pe uncie.
Variante de investiţii
Pe piaţa autohtonă, românii pot investi în aur în formă fizică, dar şi scriptică. Piraeus Bank vinde din toamna anului trecut aur sub formă de lingouri şi monede. Aici, clientul poate opta pentru livrarea fizică a aurului, pentru tezaurizare, cu posibilitatea răscumpărării, sau pentru creditarea contului cu valoarea aurului achiziţionat.
Banca Comercială Română a relansat recent clienţilor săi de private banking un produs investiţional ce are ca activ-suport metalul preţios. Certificatele sunt emi