Mesajul a fost trimis. Multumesc!

VIDEO Europa vrea Akcent românesc

Publicat in Adevarul, miercuri 9 iunie 2010 ·

Desemnată cea mai bună trupă din Balcani, formaţia nu mai face faţă solicitărilor din străinătate. Membrii trupei Akcent, Adrian Sână, Mihai Gruia şi Sorin Brotnei, stau în România doar trei zile pe săptămână. În rest, aleargă între India, Grecia şi Germania.

Boybandul care făcea furori la începutul anilor 2000 chiar dacă „n-avea bani de bilet" are la ora actuală un program atât încărcat în străinătate încât unii cârcotaşi au speculat că trupa a dispărut de pe piaţa muzicală românească.

Cea mai bună trupă din Balcani, Akcent

„Akcent nu a dispărut, chiar este foarte activă! Ce-i drept, mai mult peste hotare", precizează Mihai. Cei trei cântăreţi spun că acum încearcă să facă cunoscută muzica românească peste hotare, mai ales că „are priză".

Din Iordania în SUA

Akcent a avut anul acesta concerte în ţări precum Polonia, Bulgaria, Grecia, Iordania, Rusia şi Canada, iar cel mai recent show a fost în India. „E ceva unic atunci când cânţi în Rusia sau Canada sau undeva în Orientul Mijlociu şi vezi localnici fluturând steagul României când urcăm pe scenă. Şi să vezi fani din Polonia sau Rusia încercând să înveţe limba română doar ca să înţeleagă versurile pieselor noastre", spune cu încântare Adrian.

Întrebaţi de ce au ales să concerteze în aceste locuri, Adrian, Mihai şi Sorin spun că nu ei au ales ţările, ci acestea i-au ales pe ei. „Suntem foarte bucuroşi să avem aşa multe concerte în toată lumea, este incredibil ce ni se întâmplă", completează Sorin. „Într-o săptămână stăm maximum trei zile în ţară. Suntem tot timpul plecaţi. Este greu să ne împărţim în aşa multe locuri, dar încercăm să acoperim cât mai mult", explică Mihai. Chiar dacă au foarte puţine concerte în România, băieţii nu uită de ţară şi spun că se bucură de fiecare dată când au cântări aici. Totuşi, ofertele din străinătate curg: „Mai nou avem cereri şi chiar o să me

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

UPDATE - USR a contestat la Curtea de Apel Bucureşti decizia BEC de renumărare a voturilor exprimate la alegerile prezidenţiale

News.ro acum 21 minute
USR anunţă că a depus la Curtea de Apel Bucureşti, Secţia Contencios Administrativ şi Fiscal – Contestaţii electorale, o contestaţie la decizia Biroului Electoral Central privind renumărarea voturilor din toate secţile de votare din ţară. USR cere a

Cine poate participa la renumărarea voturilor? Explicaţii transmise de BEC

Mediafax acum 8 minute
„Biroul Electoral Central pentru alegerea Preşedintelui României din anul 2024 (BEC) aduce la cunoştinţa opiniei publice că dispoziţiile legale incidente organizării scrutinului pentru alegerea preşedintelui României din anul 2024 nu stabilesc posib

Maia Sandu: Nu daţi crezare celor care spun că apropierea de Kremlin aduce pace şi bunăstare/ Şi eu voi merge la vot. Pentru că vreau o Românie care să trăiască în pace, cu o voce puternică în lume. Bunicii mei sigur ar fi mers la vot - VIDEO

News.ro acum o ora
Preşedintele Republicii Moldova, Maia Sandu, îi îndeamnă pe români să meargă la vot la alegerile parlamentare şi prezidenţiale, spunând că va face şi ea acest lucru şi amintind că bunicii săi, care s-au născut în România, sigur ar fi mers la vot. ”A

ANM Cod galben de ninsori. Regiunea vizată de meteorologi

Ziua Constanta acum 44 minute
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis o atenționare de Cod galben de ninsori. Potrivit ANM, Codul galben de ninsori este valabil între 29 noiembrie, ora 10.00 – 30 noiembrie, ora 10.00. Fenomenele vizate: ninsoare și strat de zăpad

Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar – o nouă CAMPANIE lansată de Fundația Carmistin

Gandul acum 38 minute
Fundația Carmistin lansează o nouă campanie de responsabilitate socială – Sprijinim educația și contribuim la reducerea abandonului școlar, prin care asigură necesitățile de bază, în special alimente și îmbrăcăminte pentru copiii din mediul rural ca

Reprezentanții TikTok, audiați în Parlamentul European în legătură cu alegerile din România

Wall-Street.ro acum o ora
Reprezentanţii TikTok vor fi audiaţi în Comisia pentru Piaţa Internă şi Protecţia Consumatorilor din Parlamentul European, a anunţat eurodeputatul PSD Dan Nica, în contextul suspiciunilor privind o posibilă influenţare de către reţeaua de socializar

Marcel Ciolacu, în timp ce BEC renumără: „Dacă cineva a furat voturi, mă voi asigura că va răspunde”

HotNews acum 4 minute
Dacă cineva a furat voturi la prezidențiale, mă voi asigura că va răspunde, a afirmat vineri premierul Marcel Ciolacu, după ce joi Curtea Constituțională a cerut renumărarea tuturor voturilor din primul tur, iar Biroul Electoral Central a început op

Simona Halep, despre pedeapsa primită de Iga Swiatek: ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţei

Mediafax acum 4 ore
„Stau şi mă întreb, de ce o aşa mare diferenţa de tratament şi judecată? Nu găsesc şi nici nu cred că poate exista un răspuns logic. Nu poate fi decât rea voinţă din partea ITIA, organizaţia care a făcut absolut totul să mă distrugă în ciuda evidenţ

Bacău - Accident soldat cu moartea de trei persoane şi cu rănirea altor şase pe DN 2

News.ro acum 4 ore
Trei persoane au murit şi alte şase au fost rănite în urma unui accident produs vineri dimineaţă pe DN 2, în judeţul Bacău. Centrul Infotrafic din IGPR anunţă producerea unui accident rutier, în care au fost implicate un autoturism şi o autoutilitar

Spania introduce concediul plătit în caz de ”urgenţă climatică”

News.ro acum 4 ore
Guvernul de stânga al Spaniei a aprobat o măsură care prevede acordarea unui „concediu plătit” de până la patru zile în caz de ”urgenţă climatică” pentru a permite lucrătorilor să evite deplasările în timpul situaţiilor de urgenţă cauzate de condiţi

Vremea

București
acum

vin.

6°/7°
sâm.

5°/7°
dum.

4°/8°
lun.

2°/7°
Iasi
acum

vin.

3°/6°
sâm.

3°/5°
dum.

3°/8°
lun.

1°/7°
Constanta
acum

11°
vin.

9°/12°
sâm.

8°/12°
dum.

9°/10°
lun.

9°/10°
Cluj-Napoca
acum

vin.

2°/6°
sâm.

2°/6°
dum.

3°/9°
lun.

1°/7°
Timisoara
acum

vin.

5°/8°
sâm.

3°/8°
dum.

4°/9°
lun.

4°/8°