Premierul rus Vladimir Putin a declarat astăzi, într-un interviu pentru AFP, că anunţarea candidaturii pentru alegerile prezidenţiale din 2012 ar fi o decizie prematură şi a respins acuzaţiile privitoare la încălcarea drepturilor fundamentale ale omului în Rusia. Sursa: Reuters
"Desigur, discutăm deja acest subiect împreună cu preşedintele Dmitri Medvedev, dar am hotărât să nu îl dezbatem intens înainte de vreme", a spus Vladimir Putin.
"Suntem abia în 2010, trebuie să aşteptăm 2012", a completat premierul rus. Vladimir Putin a avut două mandate în fruntea Rusiei, între 2000 şi 2008. În primăvara lui 2008, a devenit premier, întrucât Constituţia rusă interzicea un al treilea mandat consecutiv.
"Îmi place ceea ce fac acum. Când ne vom apropia de 2012, vom vedea", a spus Vladimir Putin. Referitor la cariera sa viitoare, Putin spune că îi place enorm să participe la construirea unui stat. "Cred că a crea ceva este cel mai interesant lucru din lume. Mă atrage cercetare, în special în domenii ca politica, justiţia şi economie", a încheiat Putin.
Criticat de organizaţiile pentru drepturile omului
După venirea la putere în 2000, preşedintele şi apoi premierul rus Vladimir Putin a fost acuzat de încălcarea drepturilor omului, fiind ţinta preferată a ONG-urilor din multe state ale lumii.
Printre acuzaţii s-au numărat limitarea libertăţii de exprimare pentru presă şi opoziţie, precum şi politizarea justiţiei.