Filmele pentru copii pot fi complexe narativ, pot beneficia de o distribuţie de zile mari şi se pot dovedi plăcute şi părinţilor.
Nanny McPhee: marea înfruntare
O dovadă cum nu se poate mai clară în acest sens este al doilea film cu fantastic de urâta, dar teribil de fermecătoarea dădacă McPhee. Bazat pe cărţile pentru copii ale Christiannei Brand, scenariul semnat de Emma Thompson are de toate: fantezie, situaţii serioase, drame de familie şi porci zburători.
Povestea începe în timpul celui de-al Doilea Război Mondial cu dificultăţile pe care doamna Green (Maggie Gyllenhaal) le întâmpină: soţul plecat pe front îi îngreunează munca la fermă, unchiul cel rău vrea să vândă ferma şi, colac peste pupăză, cei doi copii ai doamnei Green se văd nevoiţi să împartă camerele cu verii lor de la oraş. Conflictul dintre cele două duo-uri de ştrengari este instant, amuzant şi nu face decât să scape totul de sub control. Drept pentru care intră în scenă dădaca-vrăjitoare.
Aceasta este singura capabilă să pună la punct progeniturile aflate într-un război total, deloc politicos şi, prin excelenţă, iritant.Metodele care includ pedepsele magice îi ţin în frâu pe micii năzdrăvani, dar unchiul, decis să vândă ferma cu orice preţ, trebuie oprit prin alte mijloace. Proaspăt şi amuzant, filmul are marele atu al unei distribuţii care adună cei mai buni actori britanici şi dă ocazia interpretării unor personaje memorabil de amuzante. Nu puţini au lăudat calităţile acestui sequel care aproape că a egalat filmul original: reconstituirea de epocă, amestecul fin de umor-fantezie cu povestea de familie şi abilitatea de-a introduce între episoade magice chestiuni realiste.
Regie : Susanna White; Distribuţie: Emma Thomspson, Maggie Gyllenhaal, Ewan McGreggor, Rhys Ifans, Ralph Fiennes
Plan de rezervă
"Plan de rezervă", cel mai recent film cu Jennifer Lopez ca