Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ţîrle dă bani pentru Selina, dar îl ameninţă cu penalităţi pe Beni Rus

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Deoarece Consiliul Judeţean a reuşit să economisească, din reabilitarea şi modernizarea drumurilor Marghita-Buduslău-Otomani, Beiuş-Roşia-Bratca-Damiş şi Ciumeghiu-Ghiorac, nu mai puţin de 11,4 milioane de lei, preşedintele Radu Ţîrle a propus, vineri, modificarea listei de investiţii pentru a putea face transferul acestor la bani în contul reparaţiilor capitale care se fac la viitorul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor.

Rugat de PDL-istul Ionel Avrigeanu ca, înaintea votului, să prezinte situaţia contractului de la Muzeu, Ţîrle a spus că a prelungit termenul de finalizare a execuţiei, de la 30 martie la 30 iunie, datorită unor chestiuni neprevăzute legate de starea acoperişului, pe care constructorii s-au angajat însă să le remedieze. Este vorba de întărirea structurii de rezistenţă a acoperişului, care va fi refăcută de firma CIAC, şi de înlocuirea integrală a celor 36.000 de ţigle, de către producătorul lor, deoarece nu erau de calitatea cerută.

Ţîrle a spus însă că, dincolo de această prelungire de 3 luni, nu va amai accepta noi termene din partea firmei lui Beniamin Rus, deoarece aceasta, deşi are "toate facturile plătite la zi", nu lucrează la capacitate.

"A fost, dacă vreţi, o concesie făcută firmei Selina. Dar nu sunt dispus să prelungesc acest termen fără penalizări, căci constatăm după facturi că lucrează în acelaşi ritm ca anul trecut. Ne aşteptam ca în primăvară să sporească numărul de muncitori şi ritmul de lucru, dar lucrează doar cu 60-70 de oameni. Să percepem penalităţi măcar atât cât să plătim chiria la Muzeu, de 6000 de euro pe lună. Şi aşa nu avem bani destui să terminăm investiţia, ne mai lipsesc circa 70 de miliarde", a spus şeful CJ, precizând că a cerut o hotărâre de Guvern cu o contribuţie pentru finalizarea lucrărilor, demers cu finalitate incertă.

Reprezentanţii UDMR nu au pierdut prilejul de a-i reaminti lui Ţîrle

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Clotilde Armand pierde definitiv procesul cu ANI

Mediafax acum o ora
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dat miercuri verdictul final în procesul dintre Clotilde Armand şi Agenţia Naţională de Integritate, respingând apelul fostului primar. Decizia este definitivă şi menţine raportul ANI privind incompatibilitatea.

Noul Parlament, convocat pe 20 decembrie. Decret semnat de Iohannis!

Ziua Constanta acum 2 ore
Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 decembrie, la ora 14.00. Preşedintele Klaus Iohannis a semnat miercuri decretul privind convocarea noului Parlament al României, transmite Administraţia Prezidenţială. Noul Parlament se va reuni astfel pe 20 d

Negocieri pentru formarea Guvernului: Noul Executiv ar urma să aibă maximum 16 ministere. Numărul secretarilor de stat, redus substanţial - SURSE

News.ro acum o ora
Negocierile pentru formarea Guvernului au continuat, miercuri, la Palatul Parlamentului, între echipele PSD, PNL, USR, UDMR şi minorităţile naţionale, potrivit unor surse politice, o decizie care s-a luat vizând numărul maxim de 16 ministere în noul

Siria: Mormântul tatălui lui Bashar al-Assad, incendiat de rebeli

Mediafax acum o ora
Situat într-un mausoleu din regiunea Latakia, mormântul lui Hafez al-Assad, care a condus Siria neîntrerupt timp de trei decenii, până la moartea sa în 2000, a fost incendiat de luptători rebeli, potrivit Observatorului Sirian pentru Drepturile Omul

Clotilde Armand: Aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu. Eliminând din competiţie electorală adversarii politici / Un dosar atât de caraghios încât a fost nevoie de 4 procurori să fie schimbaţi până când PSD a găsit unul care să execute ordinele

News.ro acum 35 minute
Fostul primar al Sectorului 1, Clotilde Armand, transmite miercuri, după ce magistraţii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) au respins recursul făcut după ce a fost declarată incompatibilă, că aşa "funcţionează Justiţia" lui Ciolacu, eliminâ

ÎCCJ respinge cererea lui George Simion împotriva hotărârii CCR de anulare a alegerilor prezidenţiale

Mediafax acum o ora
„Admite excepţia necompetenţei generale a instanţelor judecătoreşti, invocată din oficiu. Respinge contestaţia în anulare formulată de contestatorul Simion George Nicolae împotriva Hotărârii nr. 32 din data de 06 decembrie 2024 pronunţate de Curtea

Rusia le cere cetăţenilor săi să evite călătoriile în Occident

News.ro acum o ora
Rusia a declarat miercuri că relaţiile cu Statele Unite sunt atât de conflictuale, încât cetăţenii ruşi nu ar trebui să călătorească în Statele Unite, Canada şi majoritatea ţărilor din UE, deoarece riscă să fie „vânaţi” de autorităţile americane, re

Dana Marijuana rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri. Sentinţa nu este definitivă

HotNews acum o ora
Cântăreaţa Dana Coteanu, cu numele de scenă Dana Marijuana, rămâne în arest preventiv pentru trafic de droguri, printr-o decizie luată miercuri de judecătorii Tribunalului Constanţa. Sentinţa nu este definitivă, potrivit soluției judecătorilor const

Clotilde Armand, după decizia privind procesul cu ANI: Voi merge mai departe şi voi ataca decizia la instanţele europene

Mediafax acum o ora
„Justiţia lui Ciolacu funcţionează. Plângere la ANI făcută de PSD - ANI condus de un director cu legături de familie în PSD - judecătoarea de la Înalta Curte, fiica unui membru marcant al PSD. Rezultatul era previzibil. Aşa <funcţionează Justiţia> l

Prosumatorii nu mai sunt obligați să-și monteze baterii de stocare

HotNews acum 4 ore
Plenul Camerei Deputaților a aprobat miercuri abrogarea unui articol de lege care-i obliga pe toți prosumatorii, atât pe cei cei existenți, cât și pe cei viitori, să-și monteze baterii de stocare a energiei produse. Aceeași lege prevede prelungirea

Vremea

București
acum

mie.

4°/8°
joi

3°/7°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/5°
Iasi
acum

mie.

1°/3°
joi

-0°/2°
vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
Constanta
acum

mie.

4°/7°
joi

4°/6°
vin.

1°/5°
sâm.

1°/7°
Cluj-Napoca
acum

mie.

-0°/4°
joi

-1°/2°
vin.

-1°/3°
sâm.

-2°/3°
Timisoara
acum

mie.

2°/4°
joi

-0°/3°
vin.

1°/5°
sâm.

-0°/4°