Ceea ce părea un simplu exerciţiu de imagine pentru opoziţia social-democrată - desemnarea preşedintelui - ar putea duce la modificarea Constituţiei germane. Nominalizarea pastorului Joachim Gauck la funcţia de preşedinte federal ar putea schimba regulile jocului politic de la Berlin.
Deşi rolul preşedintelui este, în cazul Germaniei, mai mult unul onorific, o bună parte dintre germani s-au simţit jigniţi de renunţarea la post a„prea civilului" Horst Köhler (fost contabil şi fost şef al FMI), aşa că s-a adus în dezbatere publică nevoia instalării în funcţia supremă a unui personaj cu veleităţi politice.
Preşedintele Germaniei a demisionat după un interviu controversat
O familie de navigatori nemţi care a poposit în oraşul nostru spune că „Brăila veche seamănă cu orice burg german”
După mai multe nume vehiculate, au venit candidaturile oficiale. Din partea coaliţiei conservator-liberale, de guvernare, a fost aruncat în luptă Christian Wulff, premierul landului Saxonia Inferioară, „simpaticul" care „spune maselor exact ce vor acestea să audă".
În cealaltă jumătate a spectrului parlamentar de la Berlin, social-democraţii şi ecologiştii au scos la bătaie o surpriză: Joachim Gauck, personajul public de origine est-germană care, după ce nu a putut deveni jurnalist în regimul comunist şi s-a făcut pastor, a condus operaţiunea de desecretizare a dosarelor securităţii RDG-iste, Stasi.
Calcule şi socoteli
Partidele de la putere nu se aşteptau ca electoratul să-şi dorească mai mult decât simpla umplere a vidului creat prin demisia lui Köhler. Admirat pentru eleganţa sa civică şi respectat pentru rolul jucat în menţinerea moralităţii scenei politice, Gauck se bucură, în mod dureros pentru Angela Merkel, de simpatie populară şi chiar de cea a unor figuri importante din dreapta parlamentară.
Matematic vorbind, creştin-dem