Campania lansată de evz.ro, Oraşul de vis se aproprie cu paşi repezi de final. Vedete însă continuă să susţină oraşele lor natale. Astăzi, Cristi Tabără vă invită să descoperiţi Oradea, momente din prezent, într-un melanj cu amintiri din copilărie şi adolescenţă. Sursa: Arhiva EVZ
EVZ: Ce însemna să fii copil în Oradea? Unde erau cele mai frumoase locuri de joacă şi cele mai neştiute ascunzişuri?
Cristi Tabără: Nu mai ştiu ce înseamnă să fii copil acum în Oradea. Aproape că nu mai ştiu ce înseamnă să fii copil. Dar ştiu cu certitudine că în copilaria mea Oradeaa fost ideală pentru un copil. Aveam parcuri şi dealuri, aveam malul Crişului Repede cu câteva bălţi şi stufărişuri, aveam băile aproape.
Aveam ierni şi veri cumsecade, cu zăpezi cuminţi şi călduri plăcute, aveam plopii şi salcâmii, teii şi castanii, aveam curtea şcolii şi fortăreaţa liceului meu, aveam prietenii, bicicletele, casetofoanele şi schimburile de muzica, aveam cimitirul Olosig, părăsit, sinistru şi misterios, loc al tuturor expediţiilor înfricoşătoare de seară...
Aveam Ciuperca de pe deal, primele beri clandestine, aveam diversele şantiere în care ne exersam cascadoriile sărind de la etaj pe grămezile de nisip, aveam livezile de după barajul de pe Criş, de unde furam piersici mai mult pentru a-i necăji pe paznici şi pentru a fugi ca nebunii de câini, îl aveam pe nenea Mureşan în bloc, supăratul etern pe care îl enervam până ne fugărea pe scări în jos şi ne pâra părinţilor, aveam profesori admirabili şi drag de carte, aveam rivalităţile noastre de elevi la LFI cu cei de la Gojdu, aveam echipa de baschet, aveam cărţi fiindcă nu aveam televiziune, dar cred ca le-am fi avut oricum...
Aveam diverse limbi materne şi diverse confesiuni, aveam culturi diferite, dar ne aveam unii pe alţii... Aveam ce face fiindcă nu eram nici singuri, nici dezamăgiţi. Dimpotrivă, e
