Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Poliţist de frontieră din Borş, arestat pentru că intermedia şpaga dintre contrabandiştii cu parfum şi vameşii unguri

Publicat in Bihoreanul, sâmbătă 12 iunie 2010 ·

Adrian Marchiş a fost prezentat miercuri, la sediul Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Crimă Organizată şi Terorism Bucureşti, iar în urma audierilor, procurorii au emis pe numele lui un madat de reţinere pentru 24 de ore. Surse judiciare au declarat pentru BIHOREANUL că agentul este suspectat că ar fi intervenit pe lângă vameşi maghiari pentru a facilita trecerea transporturilor cu produse de contrabandă, vameşi care sunt cercetaţi în prezent de partea maghiară.

Joi, la cererea procurorilor DIICOT, agentul a fost arestat pentru 29 de zile, iar potrivit purtătorului de cuvânt al Poliţiei de Frontieră Bihor, Dan Marcel, acesta va fi pus la dispoziţie până la finalizarea anchetei. Judecătorii Tribunalului Bucureşti au emis mandat de arestare, tot sub acuzaţia de complicitate şi pe numele lui Adrian Ţerban, inspector vamal în cadrul Direcţiei pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Sibiu, fost director adjunct al instituţiei.

Alte 17 persoane, printre care şi Gabriel Gocan, subofiţer bihorean în cadrul Postului de Poliţie Borş, au fost reţinute în luna martie, în acelaşi dosar, procurorii stabilind că gruparea se ocupa cu contrabanda de ţigări şi parfumuri contrafăcute prin folosirea la autoritatea vamală de documente nereale, ulterior bunurile fiind valorificate ilegal în ţară sau în străinătate.

La intrarea în ţară, mărfurile erau declarate în tranzit, formalităţile vamale fiind efectuate la un birou vamal de interior, unde erau prezentate documente ale unor societăţi comerciale tip fantomă, care figurau ca beneficiari ai importurilor. Mărfurile erau apoi depozitate în spaţii puse la dispoziţie de către alţi membri ai grupării.

Potrivit anchetatorilor, cercetările au pornit anul trecut, după ce Garda Financiară Sibiu a descoperit un tir încărcat cu peste 43.000 de flacoane de parfumuri contrafăcute, în declaraţia vamală de import figur

Articolul in Bihoreanul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

Accident grav cu mai multe motociclete pe Transalpina. Traficul este oprit, intervin elicoptere SMURD

HotNews acum o ora
Trei motociclete au fost implicate, duminică, într-un accident rutier produs pe Transalpina. În urma accidentului, traficul rutier a fost blocat, fiind alertate două elicoptere SMURD pentru preluarea victimelor, anunță ISU Alba și Centrul Infotrafic

Irina Begu a câştigat turneul WTA de la Iaşi, după ce a învins-o pe Jil Teichmann în finală

Mediafax acum 31 minute
Pentru Begu a reprezentat cel de-al şaselea titlu WTA din carieră şi primul după trei ani. Begu a dominat primul set, câştigându-l fără să cedeze vreun game, în doar 29 de minute. În setul secund, Teichmann a început mai bine, adjudecându-şi primul

UPDATE - Protest pe sensul către Bucureşti al A1 – Un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României / Traficul a fost deblocat / Protestatarii, la sediul Poliţiei - VIDEO

News.ro acum 2 ore
Sensul către Bucureşti al A1 – Bucureşti – Piteşti a fost blocat, duminică după-amiază, după ce un şofer a oprit vehiculul de mare tonaj de-a latul şoselei şi s-a urcat pe cabină, fluturând steagul României. La protest a participat încă un camion, a

Tânăr de 21 de ani, cu răni grave după ce a fost atacat în Munții Făgăraș de câini din rasa Kangal

HotNews acum 3 ore
Un tânăr de 21 de ani care a urca în Munții Făgăraș împreună cu câinele său a fost atacat de o haită de câini ciobănești. Cabanierii de la cabana Bărcaciu, împreună cu salvamontiștii, l-au transportat până la baza muntelui, însă câinele său a fost u

Un italian declarat mort de medici s-a trezit după 30 de minute, în timp ce era așteptat dricul

HotNews acum 5 ore
Un bărbat în vârstă de 78 de ani din Italia, pe care medicii l-au declarat mort, s-a trezit la 30 de minute după ce i s-a constatat decesul, au anunțat autorităţile italiene, transmite DPA, citată de Agerpres. Incidentul a avut loc sâmbătă seară. Bă

TRAGEDIE pe Transalpina. Două persoane au murit în urma unui accident între trei motociclete

Gandul acum 38 minute
Un accident rutier, în care au fost implicate trei motociclete, a avut loc duminică pe Transalpina. Două persoane au intrat în stop cardio-respirator. Echipajele de intervenție au fost suplimentate cu două elicoptere SMURD. Momentan, traficul este b

Tenis de masă: Iulian Chiriţa, campion european U19 la dublu, Bujor şi Istrate – vicecampioni

G4Media acum 38 minute
Dimensiune text Dimensiune text Mică Normală Mare Iulian Chiriţa şi colegul său portughez Tiago Abiodun au câştigat, duminică, aurul european la U19 dublu masculin, învingând în finală echipa tricoloră Dragoş Bujor/Robert Istrate, transmite News.ro.

Patru jandarmi au fost agresați fizic la PROTESTUL pentru Călin Georgescu, în Piața Victoriei. Carosabilul pe Bulevardul Kiseleff, blocat

Gandul acum 4 ore
În Piața Victoriei, din București, s-au adunat câteva sute de oameni care protestează față de alegerile anulate din decembrie 2024, având mesaje de susținere pentru Călin Georgescu, candidatul eliminat din cursa prezidențială după decizia CCR. În ac

„Prințul adormit” din Arabia Saudită a murit, după ce a fost în comă timp de 20 de ani

HotNews acum 14 minute
Prințul saudit Al-Waleed bin Khaled bin Talal Al Saud, fiul prințului Khaled bin Talal Al Saud, membru marcant al familiei regale saudite, a murit sâmbătă, la vârsta de 36 de ani, după ce a stat în comă aproape 20 de ani, transmite Le Figaro. Decesu

Turul Franţei. Tim Wellens câştigă etapa 15, al 113-lea ciclist cu victorii în toate Marile Tururi

Mediafax acum o ora
Wellens a trecut linia de sosire în 3 ore, 34 minute şi 9 secunde, după un atac solitar de 40 km, reuşind să îşi adauge în palmares prima victorie de etapă din Turul Franţei, după succesele anterioare din Giro şi Vuelta, şi a 41-a victorie din carie

Vremea

București
acum

33°
dum.

18°/33°
lun.

20°/38°
mar.

25°/42°
mie.

24°/37°
Iasi
acum

28°
dum.

17°/29°
lun.

19°/33°
mar.

20°/38°
mie.

18°/35°
Constanta
acum

30°
dum.

19°/30°
lun.

20°/30°
mar.

24°/31°
mie.

24°/28°
Cluj-Napoca
acum

30°
dum.

17°/30°
lun.

18°/34°
mar.

20°/32°
mie.

18°/31°
Timisoara
acum

32°
dum.

19°/33°
lun.

18°/39°
mar.

19°/33°
mie.

20°/35°