Cel mai amplu pachet de reglementări fiscale din ultimii 11 ani ar trebui să intre în vigoare în această săptămână, potrivit şefului de la Finanţe. Guvernul îngreunează şi mai mult activităţile comerciale şi deschide calea abuzurilor, în disperarea de a combate evaziunea şi de a aduce mai mulţi bani la buget.
Extinderea răspunderii solidare în cazul insolvenţei şi noile reglementări privind transferul părţilor sociale - măsuri cuprinse în Ordonanţa de urgenţă privind unele măsuri de combatere a evaziunii fiscale - pleacă de la ideea că în mediul de afaceri românesc predomină antreprenorii cu ambiţii „ilicite", avertizează experţii.
Mai citeşte şi:
Femeile de serviciu şi şoferii de la Fisc iau prime grase pentru "succes în colectarea impozitelor"!
Nu este prima oară când un principiu greşit - potrivit căruia firmele autohtone sunt evazioniste - impune forma unor acte normative. A fost şi cazul impozitului minim, când - în încercarea de mai aduce unele venituri la buget - statul a închis o bună parte a firmelor ce se luptau, în vreme de criză, să supravieţuiască.
Extinderea colectării
În privinţa actualului pachet de măsuri fiscale, cel mai amplu din ultimii unsprezece ani, potrivit consultanţilor fiscali, acesta încalcă prezumţia bunei-credinţe într-un business. Potrivit avocatului Beatrice Onică-Jarka, partener la „Cunescu, Balaciu & Asociaţii", extinderea răspunderii solidare în cazul insolvenţei măreşte baza de colectare a impozitelor pentru companii, dar îngreunează extrem de mult relaţiile de afaceri în cazul unui grup de business.
Niciun evazionist fiscal în Timişoara: 600 de persoane au scăpat de dosarele penale în ultimii cinci ani
În situaţia unui holding (companie care deţine majoritatea acţiunilor mai multor firme), o societate cu datorii şi declarată în insolvenţă transferă o parte din