Profesorii de la Şcoala numărul 1 sunt singurii din ţară care primesc salariile majorate
Cele 36 de cadre didactice şi-au câştigat în instanţă acest drept, iar hotărârea nu mai poate fi atacată decât la Curtea Europeană a Drepturilor Omului(CEDO).
În anul 2008, în preajma alegerilor parlamentare, aleşii de la acea vreme au votat în unanimitate legea 221, prin care cadrele didactice urmau să primească o majorare de 50% a salariului. Deşi legea a fost promulgată şi de preşedintele ţării, este pusă în aplicare doar într-o unitate de învăţământ din ţară - la Şcoala numărul 1 Ţăndărei.
Majorare câştigată în instanţă
Federaţia Sindicatelor Libere din Învăţământ, filiala Ialomiţa, a acţionat în instanţă neaplicarea legii şi a câştigat. Primăria Ţăndărei, ordonatorul de credite, a făcut recurs, dar l-a pierdut la Curtea de Apel. Din noiembrie 2009, profesorii de la Şcoala 1 din Ţăndărei se pot mândri cu faptul că sunt singurii din ţară care au primit majorarea mult aşteptată.
Între timp, sindicatul a deschis proces pentru toate şcolile din judeţ, numai că Guvernul a dat ordonanţa 18, care spune că majorările vor fi acordate etapizat, începând din 2011 şi până în 2013. Citiţi mai multe în ediţia de astăzi a cotidianului „Adevărul de Seară“ Slobozia!