Capitala Japoniei, Tokyo, a urcat pe primul loc în topul celor mai scumpe oraşe ale lumii, în vreme ce Oslo este cel mai scump oraş european. Sursa: KATSUMI KASAHARA
1 /.
Ani la rând, Londra a fost considerată unul dintre oraşele în care costul vieţii este foarte ridicat, însă acum nici nu mai intră în Topul 50 al celor mai scumpe oraşe ale lumii, realizat de compania de consultanţă britanică ECA International.
Astfel, anul acesta, pentru prima dată în ultimii cinci ani Tokyo ajunge pe prima poziţie a clasamentului, ca urmare a aprecierii yenului în raport cu dolarul cu aproape 30% în ultimii trei ani.
„Aceste modificări ale clasamentelor subliniază impactul pe care îl au ratele de schimb valutar asupra costului vieţii şi asupra salariilor expaţilor”, a declarat Lee Quane, director al diviziei din Asia, ECA International, se arată într-un comunicat remis de companie.
China a decis să menţină un curs artificial, pentru a-şi proteja exportatorii. Astfel, Beijingul s-a clasat pe locul 29, iar Shanghai pe poziţia 18.
Vedeţi aici topul celor mai scumpe 50 de oraşe ale lumii.
Moscova, ascensiune rapidă
Oslo este cel mai scump oraş european. Anul trecut, prima poziţie în top era ocupată de Copenhaga. Geneva şi Zurich şi-au păstrat locurile de anul trecut, respectiv 9 şi 10, în vreme ce Moscova a urcat de pe poziţia 29 până pe 15.
Şi costul vieţii în Tel Aviv s-a mărit, oraşul israelian avansând de pe locul 24 pe 19.
În spaţiul sud-american, Rio de Janeiro este cel mai scump oraş.