Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Ucişi în numele fotbalului

Publicat in Romania Libera, luni 14 iunie 2010 ·

Militanţi islamişti din gruparea somaleză Hezbal Islam au ucis doi suporteri şi au arestat alţi zece, după ce au atacat o locuinţă din Mogadiscio unde fanii urmăreau meciul de la Cupa Mondială dintre Argentina şi Nigeria, informează African Press Agency.

Militanţii înarmaţi au intrat într-o casă unde mai mulţi fani urmăreau meciul în secret, după ce autorităţile religioase islamiste au interzis vizionarea partidelor de la Cupa Mondială. "Doi tineri care au încercat să sară gardul au fost ucişi, în timp ce alţi zece, inclusiv soţul şi fiul meu, au fost luaţi în custodie de islamişti", a declarat Halima Ahmed, mamă a cinci copii.

Liderul miliţiei islamiste, Mohamed Abu Abdalla, a declarat că persoanele reţinute au încălcat legea şi vor fi judecate conform legii islamice.

Înaintea începerii Cupei Mondiale, islamiştii somalezi au avertizat că vizionarea meciurilor contravine legii islamice şi au ameninţat că suporterii care vor fi surprinşi uitându-se la meciuri vor fi aduşi în faţa instanţelor. "Fotbalul provine din vechile culturi creştine, iar administraţia noastră islamică nu va permite niciodată urmărirea meciurilor. Adresăm un ultim avertisment în acest sens poporului nostru", declarase un lider islamist cu câteva ore înainte de începerea Cupei Mondiale.

Locuitorii din regiunea Jubba, situată în sudul Somaliei, au trimis o solicitare administraţiei islamiste, cerând permisiunea de a urmări cel mai mare eveniment fotbalistic din lume, însă solicitarea lor a fost respinsă.

Administraţia islamistă somaleză a luat măsuri similare şi în 2006, apreciind că fotbalul este un "act satanic". Atunci, două persoane au fost ucise şi alte câteva zeci au fost arestate, în urma unui raid al forţelor de ordine într-un cinematograf din centrul Somaliei, unde suporterii urmăreau un meci din cadrul Cupei Mondiale.

Militanţi islamişti din gruparea somalez

Articolul in Romania Libera >>

Citeste si top 10 stiri de azi

România și Olanda extind colaborarea la Centrul F-16 de la Fetești. Ce a anunțat ministrul Apărării

Ziare.com acum 44 minute
Miniştrii Apărării din România şi Olanda, Angel Tîlvăr şi Ruben Brekelmans, au semnat, la Haga, o scrisoare de intenţie care prevede extinderea colaborării în cadrul Centrului de instruire F-16 din România. Centrul de instruire F-16 este în incinta

Argeş: Percheziţii la persoane cercetate pentru antisemitism şi instigare publică - VIDEO

News.ro acum o ora
Poliţiştii din Argeş fac, vineri dimineaţă, percheziţii la Piteşti şi la Rucăr, în două dosare care vizează fapte de antisemitism şi instigare publică. În primul dosar un bărbat de 37 de ani este cercetat sub control judiciar, iar în al doilea este

Record pe piața românească de artă: S-a vândut cel mai scump tablou din ultimii 34 de ani. E semnat de Nicolae Grigorescu

Wall-Street.ro acum o ora
Lucrarea "Ţărăncuţă odihnindu-se" semnată de Nicolae Grigorescu a fost adjudecată la suma de 365.000 de euro, la licitaţia de iarnă organizată de casa Artmark. Potrivit Artmark, vânzarea lucrării la suma de 365.000 de euro reprezintă noul record al

Dan Grecu, legenda gimnasticii româneşti, a încetat din viaţă la 74 de ani

Mediafax acum 3 ore
Dan Grecu, primul campion mondial din istoria gimnasticii româneşti şi un simbol al sportului naţional, s-a stins din viaţă la vârsta de 74 de ani. Fost gimnast, antrenor şi arbitru internaţional, Grecu lasă în urmă o moştenire impresionantă, care a

Republica Moldova: Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Recean a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului

News.ro acum 23 minute
Moţiunea de cenzură împotriva Guvernului condus de Dorin Recean, iniţiată de Blocul Comuniştilor şi Socialiştilor, a picat. Doar 18 deputaţi au votat în favoarea demiterii executivului. Potrivit Newsmaker.md, moţiunea a fost suspusă votului la ora 0

Cum va fi vremea de Crăciun și Revelion / Prognoza meteo pentru următoarele 4 săptămâni

HotNews acum o ora
În săptămâna dinainte de Crăciun, temperaturile vor fi mai ridicate decât cele specifice perioadei din calendar în toată ţara, însă în ultima săptămână a anului valorile termice se vor situa în jurul celor normale, ușor mai scăzute la munte, anunță

UPDATE - Rusia a lansat un atac masiv cu rachete asupra instalaţiilor energetice din Ucraina. Explozii multiple la Odesa

News.ro acum 33 minute
Rusia a lansat vineri dimineaţă un atac pe scară largă asupra instalaţiilor energetice ale Ucrainei, a anunţat ministrul ucrainean al energiei, Gherman Galuşcenko, citat de Reuters. „Inamicul îşi continuă teroarea. Încă o dată, sectorul energetic di

Fostul selecţioner al Chinei, condamnat la 20 de ani de închisoare pentru corupţie

News.ro acum o ora
Fostul antrenor al echipei naţionale de fotbal a Chinei, Li Tie, a fost condamnat, vineri, la douăzeci de ani de închisoare, pentru că a dat sau a primit mită pe parcursul mai multor ani pentru a aranja meciuri, a selecta jucători şi chiar pentru a-

Cornel Ilie, mesaj de adio sfâșietor, la moartea lui Nicu Sârghea de la Vunk: ”Te iubesc, mă suni tu când poți”

Cancan acum 3 ore
Nicu Sârghea s-a stins din viață la vârsta de 48 de ani, după ce a suferit un AVC. Toboșarul trupei VUNK a lăsat în urma lui numai durere în sufletele celor dragi. Artistul a fost găsit fără suflare în propria locuință și toată lumea este în stare d

Dosarul lui Horațiu Potra. Tribunalul decide astăzi dacă acceptă cererea de arestare preventivă

Ziua Constanta acum o ora
Horaţiu Potra, consilier local în municipiul Mediaş, cunoscut drept lider al unei grupări de mercenari care a acţionat în Africa, a fost pus sub control judiciar, marţi, în dosarul în care se fac cercetări pentru săvârşirea infracţiunilor de nerespe

Vremea

București
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-1°/4°
dum.

3°/8°
lun.

1°/6°
Iasi
acum

vin.

-3°/2°
sâm.

-3°/3°
dum.

0°/6°
lun.

-0°/6°
Constanta
acum

vin.

1°/4°
sâm.

0°/6°
dum.

4°/8°
lun.

3°/7°
Cluj-Napoca
acum

vin.

-1°/2°
sâm.

-2°/2°
dum.

-1°/3°
lun.

-1°/3°
Timisoara
acum

vin.

1°/4°
sâm.

-0°/4°
dum.

1°/7°
lun.

-0°/4°