Mesajul a fost trimis. Multumesc!

Slatina: Alexandru Patriche se antrenează zilnic pentru a-i lua locul lui Messi

Publicat in Adevarul, luni 14 iunie 2010 ·

Alexandru Patriche practică fotbalul de la nouă ani şi visează să ajungă în echipa naţională a ţării noastre.

Evoluează pe postul de atacant şi speră ca într-o zi să joace pentru formaţia engleză FC Liverpool. Îşi doreşte să îmbrace tricoul echipei naţionale a României, pentru care să marcheze cât mai multe goluri. Acum se pregăteşte pentru a-şi îndeplini visele la Clubul Spotiv Şcolar, după ce în urmă cu trei ani a început fotbalul la Constructorul Slatina.

“Când eram în clasa a doua, am venit singur la Constructorul, unde l-am avut antrenor pe domnul Mitică Manea. Am vrut să văd cum este fotbalul. Mi-a plăcut şi mă voi ţine de acest sport. De anul trecut m-am transferat la CSS Slatina, aici fiind pregătit de domnul Iulian Mitrache”, spune Alexandru Patriche, fotbalistul de 12 ani.

Idolul său, Messi

Cu Constructorul Slatina a participat la “Cupa Pirelli”. Fosta sa echipă a ocupat locul al treilea, iar micuţul jucător a înscris în competiţie trei goluri. În luna aprilie, a luat parte cu un lot al Banatului la turneul Kommit din Spania, unde românii s-au clasat pe poziţia a cincea. Alexandru speră să obţină rezultate şi la următoarele competiţii, iar dacă este posibil, să-i calce pe urme starului Barcelonei Lionel Messi. “Jucătorul meu preferat este Messi. De la naţională îmi place Cristi Chivu, chiar dacă e fundaş. Vreau să devin golgheterul României şi să fiu selecţionat în echipa naţională. Visul meu este să joc la FC Liverpool, iar până să ajung acolo, în ţară aş alege Universitatea Craiova”, mărturiseşte Alexandru.

La şcoală, orele de educaţie fizică sunt preferatele lui. A participat cu echipa de fotbal de la “George Poboran” la Olimpiada Naţională a Sportului Şcolar, unde s-a situal pe locul al doilea la faza judeţeană.“La şcoală, îmi place cel mai mult sportul. Am numai note de 10. De doi ani sunt selecţionat în echipa şcolii

Articolul in Adevarul >>

Citeste si top 10 stiri de azi

A murit Gabriel Cotabiță. Cântărețul avea 69 de ani

Libertatea acum 43 minute
Gabriel Cotabiță a murit sâmbătă, la vârsta de 69 de ani, a anunțat dirijorul Ionel Tudor, pe pagina de Facebook.

Plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora

Mediafax acum o ora
USR depune plângere penală pentru fraudă la vot în diaspora, în primul tur al alegerilor prezidenţialele. Potrivit reprezentanţilor partidului este vorba despre o persoană care ar fi votat de patru ori. Persoana acuzată este reprezentanta unui parti

Atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar

Mediafax acum o ora
Ministerul Afacerilor Externe (MAE) a emis o atenţionare de călătorie în Italia din cauza unei greve în transportul feroviar. Aceasta va ţine 24 de ore. Greva va începe sâmbătă, la ora 21.00.

Ucraina a pierdut peste 40% din regiunea Kursk, din cauza contraatacurilor Rusiei, spune un oficial militar de la Kiev

Libertatea acum 43 minute
Ucraina a pierdut peste 40% din teritoriul ocupat în regiunea rusă Kursk în timpul incursiunii din august, din cauza contraatacurilor armatei lui Vladimir Putin, a declarat sâmbătă o sursă militară de la Kiev, potrivit ziarului The Guardian.

Mesajul lui Marcel Ciolacu, după DECESUL lui Gabriel Cotabiță: „Muzica lui ne-a încântat tinerețea”

Gandul acum 42 minute
Premierul Marcel Ciolacu a transmis un mesaj emoționant, după ce artistul Gabriel Cotabiță a încetat din viața la vârsta de 69 de ani. Anunțul trist a fost făcut de dirijorul Ionel Tudor, pe pagina sa de Facebook. Premierul Marcel Ciolacu a notat că

Prag depăşit. Peste 150.000 de români au votat în străinătate la alegerile prezidenţiale

Mediafax acum 36 minute
Peste 150.000 de români au votat în străinătate în cadrul primului tur al alegerilor prezidenţiale din România. Pragul a fost depăşit sâmbătă, în jurul orei 17.30. Dintre votanţi, peste 4.000 au votat prin corespondenţă.

Viscol în zona montană a judeţului Gorj

Mediafax acum 3 ore
Pe DN 67C, zona Rânca, se acţionează permanent cu utilaje cu lamă pentru menţinerea circulaţiei fără restricţii, anunţă DRDP Craiova. Drumarii fac apel la şoferi să nu parcheze pe partea carosabila pentru a permite intervenţia echipelor de deszăpezi

Românii vor putea călători fără viză în China timp de un an, anunță Ministerul de Externe

Libertatea acum 43 minute
Românii vor putea călători în China fără viză pentru o perioadă limitată, a anunțat, sâmbătă, Ministerul Afacerilor Externe (MAE).

Israelul a ucis cel puţin 120 de persoane în Gaza în ultimele 48 de ore

News.ro acum 2 ore
Atacurile israeliene din Fâşia Gaza au dus la moartea a cel puţin 120 de palestinieni în ultimele 48 de ore şi au afectat un spital de la periferia de nord a enclavei, rănind personalul medical şi deteriorând echipamente, au declarat sâmbătă surse m

Fermierii polonezi blochează punctul de trecere a frontierei cu Ucraina

Ziua Constanta acum 3 ore
Fermierii polonezi au început să blocheze, sâmbătă, un important punct de trecere a frontierei cu Ucraina pentru a protesta faţă de politicile guvernului şi pentru a denunţa acordul Uniunii Europene cu ţările Mercosur, relatează AFP. La punctul de t

Vremea

București
acum

sâm.

3°/7°
dum.

1°/7°
lun.

2°/7°
mar.

1°/6°
Iasi
acum

sâm.

1°/3°
dum.

-1°/5°
lun.

-0°/5°
mar.

-1°/5°
Constanta
acum

sâm.

2°/16°
dum.

2°/7°
lun.

3°/6°
mar.

2°/6°
Cluj-Napoca
acum

-0°
sâm.

-5°/1°
dum.

-5°/2°
lun.

-0°/4°
mar.

0°/5°
Timisoara
acum

sâm.

-0°/4°
dum.

-1°/6°
lun.

3°/8°
mar.

2°/8°